A fost făcut încă un pas spre darea în folosință a vaporașelor achiziționate în urmă cu mai bine de doi ani de municipalitate, dar intrate în conservare. Monitorul Oficial a publicat HG privind înființarea Regiei Autonome “Administrația Canalului Navigabil Bega”. Mai rămâne ca această structură să-și intre în pâine.
Anunțul a fost făcut chiar de către primaril Nicolae Robu pe pagina sa de Facebook. Amintim că nenumărate chichițe legislative și birocratice au blocat până acum lansare la apă a vaporașelor achiziționate în urmă cu mai binbe de doi de primărie contra sumei de două milioane de euro. După ce Guvernul și Primăria Timișoara și-au pasat vina dintr-o parte în alta pentru acest blocaj, în fine s-a ajuns la o înțelegere.
“ÎNCĂ UN PAS FĂCUT PE DRUMUL INCREDIBIL DE ANEVOIOS AL DĂRII ÎN FOLOSINȚĂ A VAPORAȘELOR! În Monitorul Oficial de ieri, 29.06.2018, a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 451 din 21.06.2018, privind înființarea, organizarea și funcționarea Regiei Autonome “Administrația Canalului Navigabil Bega” Timiș, sub autoritatea Ministerului Transporturilor. N-a mai rămas decât ca această nouă structură să fie activată, prin popularea posturilor cheie, iar apoi ca angajații să genereze Regulamentul de Navigare și să stabilească signalistica. Și-apoi, ne vom plimba cu vaporașele, noi, timișorenii și, fără-ndoială, oaspeții Timișoarei. Dacă vă bucurați, dați Like. Dacă nu vă bucurați, nicio problemă, o să treacă și asta :)) Dați, oricum, Share”, a postat Robu pe Faebook.
După cum se observă, nici de această dată n-a reușit să comunice pur și simplu un lucru, încercând să facă o ironie, oricum slabă, la adresa “haterilor”, care în opinia lui sunt dușmani ai Timișoarei. În schimb, primarul n-a prezentat o dată aproximativă pentru darea în folosință a vaporașelor.
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…
Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…