Categories: Primăria Timişoara

Parcul Alpinet va avea cascadă și lacuri. Șantierul e aproape gata / FOTO

Intrat în șantier acum aproape 8 luni, Parcul Alpinet începe să arate a… parc. Viceprimarul Dan Diaconu spune că lucrările sunt aproape de finalizare și că, grație amenajărilor, Alpinetul va fi una dintre cele mai atractive zone ale Timișoarei.

Licitația pentru reabilitarea Parcului Alpinet a fost câștigată, în iulie 2017, de SC Lovrintim SRL, care și-a adjudecat lucrarea la un preț de 1,2 milioane de lei, cu tot cu TVA. Proiectul prevede plantarea mai multor arbori, arbuşti şi plante perene, redesenarea unor alei, dar și montarea câtorva zeci de bănci şi coşuri de gunoi. Ultima reamenajare a Parcului Alpinet datează din 2003, când au fost tăiați plopii piramidali de pe faleză, fiind plantate în loc magnolii. Reabilitarea era programată să dureze șase luni, dar încă nu este gata. Șantierul nu a început decât în septembrie, pentru că primarul Timișoarei a decis că lucrările nu trebuie să afecteze Bega Bulevard. Lucrările au pornit, mai exact, pe 11 septembrie 2017. Pe 18 septembrie însă, a doua zi după furtuna care a devastat Timișoara, ele au fost sistate cauza căderilor de arbori. A fost dat un nou ordin de începere a lucrărilor pe 9 octombrie și s-a muncit efectiv în parc până pe 18 decembrie.

Stilul de ansamblu al parcului este cel peisager. Elementele care fac excepţie de la acest stil sunt: aleea-faleză de pe malul Begăi, cu regularitatea anumitor porţiuni ale arborilor plantaţi. Trama de alei, prelucrarea denivelărilor cu trepte şi ziduri de sprijin, varietatea vegetaţiei, micile colţişoare romantice, terasele de belvedere se încadrează în stilul liber, peisager. Pe ansamblu, se apreciază că structurarea parcului a fost gândită într-o viziune peisageră, ea aparţinând arhitectului Iojica şi a fost realizată cu ocazia expoziţiei floricole din anul 1967.

Lucrările au fost reluate în luna aprilie și, deși multă vreme prin parc, muncitorii puteau fi numărați pe degetele de la o mână, acum lucrurile s-au mișcat bine. E constatarea viceprimarului Dan Diaconu, care a trecut prin Alpinet. „Unul dintre cele mai frumoase parcuri ale Timișoarei se apropie de finalul reabilitării. Am vizitat șantierul, iar lucrările sunt pe făgașul bun. Locația, valoarea și diversitatea speciilor existente, dar mai ales noile amenajări și plantări vor transforma, sunt convins, parcul Alpinet într-unul dintre cele mai vizitate spații din Timișoara. Micile lacuri, cascada, elemente noi, dar perfect întegrate, creează deja o noua perspectivă asupra parcului, iar amenajările de infrastructura îl fac accesibil și aduc posibilitatea întreținerii la un nivel corespunzător”, a notat Diaconu. Termenul de finalizare a lucrării era de 180 de zile. (sursa foto: www.facebook.com/Dan Diaconu)

[ngg_images source=”galleries” display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Share
Published by
editor

Recent Posts

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

11 ore ago

Primăria Timișoara caută depanatori și specialiști pentru întreținerea rețelei de date și voce, pentru 1,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană caută o firmă de specialitate care să se ocupe de rețeaua de date…

12 ore ago

A bătut un copil de 15 ani pentru lanțul de la gât! Acum își așteaptă pedeapsa

Tâlhărie în a doua zi de Crăciun! Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un…

14 ore ago

Cum arată lucrul la tunelurile de pe Margina – Holdea. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în vizită pe șantier/VIDEO

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat șantierul tronsonului de autostradă dintre…

14 ore ago

Cum va fi vremea în ultimul weekend din 2025

După ce luna decembrie a fost mult mai caldă ca de obicei, cel puțin până…

16 ore ago

2025: anul în care improvizația s-a terminat

Lecții economice și politice dintr-un an ratat 2025 nu a fost anul crizelor spectaculoase. A…

18 ore ago