Parcul Rozelor este foarte potrivit pentru festivaluri cu mâncare și băutură, care le oferă oamenilor mari bucurii. Este părerea primarului Nicolae Robu, care nu vede niciun impediment. Cristi Brâncovan susține însă că avizele date de Comisia de ordine publică nu respectă legea, fiind emise pe baza Legii adunărilor publice.
În Parcul Rozelor sunt organizate de anul trecut, de către întreprinzători privați, festivaluri gastronomice. În toamna lui 2017, primul a fost un festival la care vedetele au fost burgerii, cartofii prăjiți și alte specialități pe care le mănânci pe stradă. Au rămas atunci în urmă munți de gunoaie și pete de ulei pe pavaj. S-a făcut repede curățenie, iar primăvara lui 2018 a adus a doua ediție a aceluiasi eveniment și, la foarte scurt timp după, un festival al micilor producători independenți de bere si cidru. Este în pregătire acum, pentru luna august, încă o ediție a acestui festival cu bere, la care se va plăti și bilet de intrare, iar la toamnă va veni din nou rândul rulotelor cu burgeri și alte delicatese. Street Food Festivalul de toamnă va avea loc în perioada 4-7 octombrie, dar autorizația este emisă de primărie pentru intervalul 1-8 octombrie.
Unii timișoreni continuă însă să se întrebe de ce astfel de manifestări trebuie să se țină în Parcul Rozelor. Activistul civic Cristi Brâncovan spune că aprobările date pentru Parcul Rozelor nu sunt în regulă. „Ultralegalistul primar Robu aprobă ilegal desfășurarea Street Food Festival în Parcul Rozelor, cu încălcarea regulamentului privind activitățile comerciale în parcuri, propus tot de el și aprobat de consilierii locali prin HCL 78/2014. Evenimentul este «autorizat», în acte, drept adunare publică de protest, în baza Legii 60/1991, astfel încât organizatorii nici nu plătesc, oficial, niciun leu bugetului local, așa cum erau nevoiți să plătească dacă nu aveau blat în Primărie și foloseau o locație legală si mai potrivită precum Piața Libertății (…) În Parcul Rozelor este legală doar folosirea scenei si a scaunelor, pentru anumite spectacole culturale, artistice și sportive, cu scopul protejării parcului reabilitat printr-o investiție de 5 milioane de lei, din fonduri europene. Orice modificare a actualelor condiții o pot face doar consilierii locali. Mi-e imposibil să cred că această «inginerie» nu aduce anumite foloase, directe sau prin interpuși, anumitor funcționari publici”, susține Brâncovan.
Să ne întoarcem la HCL 78/2014. Conform articolului 13, „amplasamentele aprobate pentru desfăşurarea de activităţi comerciale sunt Parcul Copiilor «Ion Creangă», Grădina Zoologică, Parcul Clabucet, Parcul Steaua, Parcul Fraţii Constantin, Parcul Poporului, Parcul Karlsruhe, Parcul Central, Parcul Civic, Parcul Alpinet, Parcul Universităţii, Parcul Stadion, Parcul Lidia, Parcul Adolescenţilor, Parcul Uzinei, Parcul Carmen Sylva, Parcul Zurich, Scuar P-ta Plevnei, Parcul Petofi, Scuar P-ta Crucii, Scuar Arcidava, Scuar Arhanghelii Mihail şi Gavril, Scuar Păun Pincio, Scuar Pompiliu Ștefu, Parcul Zona Bucovina, sau orice altă locaţie aprobată de către Consiliul Local”. Ce e voie? Spune aceeași HCL: vânzarea de răcoritoare, îngheţată, cafea etc, comercializate în distribuitoare automate, vată de zahăr, popcorn produse în aparate speciale la faţa locului, activităţi de „facepainting”, activităţi creative de pictură, artă grafică, desen cu nisip colorat, confecţionare de jucării şi decoraţiuni, olărit, modelaj, pictură pe lut, sculptură, comercializare de baloane şi jocuri cu clovni și altele asemenea.
Un festival cu rulote cu mâncare nu pare exact pe tipicul activităților permise în parcuri și, în plus, Parcul Rozelor nici nu este pe lista aprobată de consilierii locali. Prin plenul CL nu a trecut niciodată vreo hotărâre care să le ceară aleșilor să fie de acord cu vreo manifestare de acest gen în parcul cu trandafiri. Evenimentul cu burgeri de la toamnă are însă autorizație, primită de la Comisia de ordine publică, pe baza Legii 60/1991, privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice. Parcul Rozelor este „amanetat” pentru perioada 1-8 octombrie. „În avizul primit de la Comisia de ordine publică este menționat faptul că trebuie să achite taxele ce se impun privind activitățile comerciale. HCL 78/2014 reglementează doar anumite activități specifice mai mult locurilor de joacă și nu face referire la activități punctuale, cum sunt evenimentele. Dacă i-am fi încadrat în HCL, le-am fi făcut o favoare, întrucât tariful pentru «distribuitoare automate pentru răcoritoare, îngheţată, produse preambalate, cafea, etc», este 500 lei/lună, adică aprox. 17 lei/zi! Ei trebuie să plătească taxa de ocupare a domeniului public, stabilită de CL la 3 lei/mp/zi, dar și taxe privind activitățile comerciale, deci cu siguranță mult mai mult, și nu doar 17 lei/zi”, explică administratorul public Robert Kristof.
Să ne întoarcem puțin în timp. deBanat.ro a solicitat Primăriei Timișoara, în urmă cu câteva săptămâni, să comunice suma încasată pentru cele două ediții ale Street Food Festival organizate până acum în Parcul Rozelor. „În cazul manifestării Street Food Festival, Casa de Cultura a Municipiului Timișoara nu a primit nicio sumă de bani în contul acestui eveniment (….) Menționăm că în perioada 2014-2018 nu am avut evenimente organizate de terți în Parcul Rozelor”, ni s-a precizat în răspunsul oficial. Deci pentru ediția din primăvara lui 2018 nu s-a încasat niciun leu, iar cea din toamna lui 2017 nici măcar nu există! Precizăm că solicitarea a fost adresată PMT, nu Casei de Cultură, dar răspunsul este cel de mai sus. La întrebarea ce trebuie să facem dacă vrem să organizăm un astfel de festival în Parcul Rozelor ni s-a transmis că „pentru a obține aprobare pentru desfășurarea unui eveniment, persoana fizică sau juridică trebuie să depună o solicitare la registratură sau online, mai apoi evenimentul este supus dezbaterii comisiei de ordine publică, urmând să fie avizat sau nu”.
Parcul Rozelor a fost inaugurat în 1891, cu ocazia unei expoziții industriale, aranjamentele fiind făcute de florarul imperial Wilhelm Mühle. Parcul a fost complet distrus în timpul celui de-al doilea război mondial, dar a fost refăcut ulterior. În 2011-2012, Parcul Rozelor a fost reabilitat cu fonduri europene, prin POR. Au fost reamenajaţi peste 11.000 de metri pătraţi de spaţii verzi, fiind plantati 9.000 de trandafiri şi aproape 500 de arbori. Proiectul a costat în jur de 5 milioane de lei. La festivalul de bere și cidru care va avea loc în luna august, tot în Parcul Rozelor, se vând deja bilete și abonamente la prețuri promoționale. Ce spune primarul Nicolae Robu? Edilul crede că parcul este foarte potrivit pentru astfel de evenimente. „E o locație foarte plăcută pentru oameni, să se facă cu grijă față de spațiile verzi. Dalele le și schimbăm, le punem lipite unele de altele. Permite dezvoltare și pe strada aceea de pe lângă parc, și permite și o reprezentație pe scenă, de ce să nu venim să oferim oamenilor bucurii? Câteodată, câștigul public este evenimentul în sine, oferit gratuit cetățenilor. Dacă se plătește intrare, normal că trebuie să se plătească ceva și la primărie”, a spus acesta.
Cam fiecare lider PSD prostea poporul român în felul lui. Iliescu încuraja concluzia că nu…
UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIȘOARA este beneficiar al unui proiect de sprijinire a studenţilor din anii terminali…
Fostul preşedinte al PNL Timiş, Alin Nica, şi fostul secretar general al organizaţiei, Dănuţ Groza,…
Cu toate că PNL are 37 de primari în judeţul Timiş, Nicolae Ciucă s-a situat…
Elena Lasconi câştigă relativ detaşat primul tur al alegerilor prezidenţiale la nivelul judeţului Timiş. Pe…
Afred Simonis e optimist și spune că obiectivul PSD, de a trece Marcel Ciolacu în…