Social

Aglomerație la frontieră, pe autostradă. Se așteaptă chiar și o oră

E aglomeraţie mare în cele două puncte de trecere a frontierei de la Nădlac. Aplicaţia Poliţiei de Frontieră arată că pe sensul de ieşire se așteaptă chiar și 60 de minute. În această perioadă, cu multe concedii, numărul celor care tranzitează frontiera este foarte mare.

Cel mai aglomerat trafic se înregistrează în punctele de trecere a frontierei Nădlac 1, de pe DN7, respectiv Nădlac 2, de pe Autostrada Nădlac-Arad. În cazul maşinilor mici şi al autocarelor se aşteaptă 60 de minute, dar unii șoferi au scris, pe rețelele de socializare, că, de exemplu, la Nădlac 1, au făcut 30 de metri în jumătate de oră. Traficul este supraglomerat pentru că, în această perioadă, mulţi români pleacă în vacanță, alții se întorc în țările în care locuiesc, după ce au fost în vizită la rude, și, în plus, alții merg la ștrandurile din Ungaria. Poliţia de Frontieră susține că lucrează la capacitatea maximă. La PTF Nădlac 1 se lucrează pe o arteră de intrare şi 2 de ieşire, iar la PTF Nădlac 2, pe Autostrada Nădlac-Arad, sunt deschise 6 artere de intrare şi 5 de ieşire.

În celelalte puncte de pe frontiera cu Ungaria, în judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare, timpii de așteptare nu depășesc 20 de minute. Polițiștii recomandă folosirea tuturor punctelor de trecere a graniţei. În judeţul Arad sunt patru: cele două de la Nădlac, la Turnu şi Vărşand, în judeţul Timiş se poate trece pe la Cenad, în judeţul Bihor, pe la Salonta, Borş, Valea lui Mihai şi Săcuieni, iar în Satu Mare, pe la Urziceni şi Petea. Aplicația politiadefrontiera.ro prezintă în timp real o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei, așa că puteți vedea din timp ce vă așteaptă pe ruta pe care ați folosit-o.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

2 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

2 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

3 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

3 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

4 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

6 ore ago