Primăria Timişoara

Ion Caramitru va deveni cetățean de onoare al Timișoarei

Timișoara va avea un nou cetățean de onoare. Propunerea, datată 10 iulie, vine din partea unui consilier liberal, îl vizează pe actorul Ion Caramitru, președintele UNITER, și va trebui să treacă de vot în viitorul plen.

Actorul Ion Caramitru va fi recompensat, la Timișoara, pentru întreaga sa activitate artistică. Proiectul a fost redactat cu viteza luminii, în doar două zile. Consilierul PNL Daniela Mariș a depus, pe 10 iulie, o adresă prin care propune „conferirea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara, domnului Ion Caramitru, pentru întreaga activitate artistică, recunoscută la nivel național și internațional, asigurarea condițiilor favorabile creației culturale și protejării patrimoniului cultural”. Pe 11 iulie a apărut deja expunerea de motive, în care se precizează că „imaginea Timişoarei, Capitală Europeană a Culturii în anul 2021, este construită şi reprezentată la nivel local, naţional şi internaţional de personalităţile ei culturale, artistice, sportive, de medici, ingineri, specialişti cu rezultate deosebite, veterani de război, persoane care, prin acţiunile lor, au preîntâmpinat producerea de evenimente grave, sau, prin sacrificiul suprem, au salvat vieţile concetăţenilor lor”.

Pe 12 iulie, pe site-ul PMT a apărut deja proiectul privind decernarea titlului de cetățean de onoare al Timișoarei către reputatul om de cultură. „Ion Caramitru, actor de teatru şi film, profesor, regizor, director de teatru şi preşedinte UNITER este îndreptăţit să primească acest titlu, având în vedere performanţele din întreaga sa carieră puse în slujba teatrului şi a filmului românesc, dăruirea şi profesionalismul de care a dat dovadă în domeniul managementului cultural, precum şi pentru promovarea Timişoarei, Capitală Culturală Europeană în anul 2021, în cadrul celei de-a 25-a ediţii a Galei Premiilor UNITER, care a avut loc anul trecut în oraşul de pe Bega, dar şi pentru promovarea României în lume”, este explicația oferită în expunerea de motive.

Ion Caramitru, născut în 9 martie 1942, în București, este absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. A debutat în 1964, pe scena Teatrului Național București, în piesa „Eminescu”, de Mircea Ștefănescu. Actor de teatru și film, profesor și regizor, Ion Caramitru este președintele UNITER din anul 1990 și, din 2005, director al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București. A fost ministru al Culturii în perioada 1996-2000 și este una dintre figurile marcante ale Revoluției Române din 1989.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

9 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

11 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

12 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

12 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

12 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

14 ore ago