Info si Utile

La Recaș se spală rețeaua de apă

Aquatim anunță că, de săptămâna viitoare, în Recaș va fi spălată rețeaua de apă. Oamenii sunt rugați ca, în cazul în care la robinete curge apă tulbure, să aștepte limpezirea ei, înainte de a o folosi.

În perioada 13 iulie–17 august, rețeaua de distribuție a apei din Recaș va fi spălată zilnic, cu un amestec de apă și aer sub presiune, cu utilaje speciale. Acest program special de spălare a conductelor urmărește eliminarea depunerilor acumulate în timp pe pereții acestora, rezultatul fiind îmbunătățirea calității apei din rețeaua de distribuție. „Programul de spălare a conductelor se va desfășura zilnic, de luni până vineri, între orele 9 și 17, și va acoperi curățarea zilnică a unui tronson de circa 1-1,5 km, în funcție de gradul de colmatare. Atât în timpul lucrărilor, cât și la reluarea alimentării cu apă rece, este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. De aceea, recomandăm să nu folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea ei completă”, transmit cei de la societatea de apă-canal.

Aquatim a preluat exploatarea sistemului de alimentare cu apă din Recaș în 2010. Apa de la robinetele consumatorilor provine din foraje și este potabilizată în stația de tratare, pusă în funcțiune în 2017. Lungimea rețelei de distribuție este de 26 km. Pentru orice probleme legate de serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare puteți contacta non-stop dispeceratul Aquatim, la numerele de telefon 0356-914, 0256-201.362 și 0756-119.528.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

2 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

2 ore ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

2 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

3 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

3 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

4 ore ago