Primăria Timişoara

Nicolae Robu vrea să-i pună la plată pe Ciuhandu, Orza și Grindeanu. Pentru mașinile de serviciu luate de la RATT

Primăria Timișoara, prin Nicolae Robu, i-a acționat în instanță pe Gheorghe Ciuhandu, Adrian Orza și Sorin Grindeanu, alături de alți câțiva funcționari, pentru a recupera un prejudiciu de 350.000 de lei! Asta, pentru că PMT folosea, la vremea respectivă, mai multe mașini aflate în proprietatea RATT, pentru care plătea 30.000 de lei pe lună, lucru considerat ilegal.

În perioada 2009-2010, Primăria Timișoara a luat, pe două contracte, de la RATT, exact 12 mașini. Printre acestea, și 3 Forduri, model Kuga, cu care au circulat atât foștii viceprimari Sorin Grindeanu și Adrian Orza, cât și șeful Direcției Drumuri a PMT, Culiță Chiș. Mașinile au fost luate pe baza unor contracte de comodat. De altfel, Chiș folosește și în prezent aceeași mașină de serviciu, al cărei statut juridic este acum altul. Fordurile Kuga au costat peste 24.000 de euro bucata, conform declarațiilor de la vremea respectivă ale reprezentanților RATT. Primarul Nicolae Robu a anunțat, marți, că a înaintat o acțiune în instanță împotriva foștilor șefi ai instituției, exact pentru aceste contract. „Am înaintat o acțiune în instanță pentru recuperarea unui prejudiciu produs Primăriei Timișoara de către foștii conducători ai instituției, prin nerespectarea unei ordonanțe de urgență în vigoare la acea vreme privind reducerea cheltuielilor bugetare (…) Eu nu îi acuz pe cei nominalizați, nu mă ocup de așa ceva, doar că au fost închiriate într-o perioadă în care erau interzise astfel de cheltuieli”, a spus Robu.

Conform acestuia, Curtea de Conturi este cea care a sesizat ilegalitatea contractelor, astfel că sumele plătite pentru mașini erau considerate prejudiciu și deci, ar trebui recuperate. Conform articolului 24 al OUG 34/2009, „de la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, autorităților și instituțiilor publice (…) li se interzice achiziționarea, preluarea în leasing sau închirierea de autoturisme”. „Domnii Ciuhandu, Grindeanu, Orza și câțiva funcționari publici sunt subiecți în acest proces, vom vedea ce spune instanța, dar s-a ajuns în stadiul în care prejudiciul trebuie recuperat de ei ca persoană”, mai spune edilul. Suma totală care ar trebui recuperată este de 352.077,09 lei, fără penalități și fără dobânzi. Acțiunea a fost depusă joi, 5 iulie, la Secția I Civilă a Tribunalului Timiș, fiind introdusă de Municipiul Timișoara, prin primarul Municipiului Timișoara, primarul Municipiului Timișoara și CL Timișoara, în calitate de reclamanți. Au calitatea de pârâți în acest proces Gheorghe Ciuhandu, Sorin Grindeanu, Adrian Orza, Smaranda Haracicu, Caius Șuli, Mariana Dimitriu, Liliana Daniela Antonie, Raluca Teodorescu și Iolan Emma Dobrescu. „Nu doresc să comentez nimic despre acțiunile unui om tot mai rupt de realitate, așa cum este actualul primar al Timișoarei”, a spus, pentru deBanat.ro, Sorin Grindeanu. „Nu știu cum am ajuns pe lista aceea. Nu am semnat niciun contract de comodat, nu mă ocupam de aceste lucruri. Nu am dus mașina acasă. Mie mi se pare o chestie caraghioasă. Din ce am vorbit cu oamenii implicați, contractul a fost semnat cu puțină vreme înainte de emiterea OUG și ar fi trebuit dus la instanță, dar, din motive pe care nu le cunosc, acest lucru nu s-a întâmplat”, ne-a declarat, la rândul lui, fostul viceprimar Adrian Orza, actual consilier independent.

Regia Autonomă de Transport Timiş avea, în perioada respectivă, mai multe mașini închiriate către diverse instituţii publice. În afară de cele 3 SUV-uri Ford, achiziționate la sfârșitul anului 2008, regia de transport cumpărase, în 2007, în leasing, 18 mașini Peugeot 206, pentru care plătea rate lunare cuprinse între 321 și 383 euro/ bucată. O parte din ele a ajuns la fosta Poliția Comunitară, actuala Poliție Locală, iar altele au fost repartizate către diverse direcții ale PMT. Chiria percepută era de 1,77 lei / kilometru. „Cele trei maşini Ford Kuga le avem pe un contract de comodat. Peugeot-urile sunt luate în chirie, pe număr de kilometri. În total, pentru cele 12 maşini venite de la RATT, primăria plăteşte lunar în jur de 30.000 de lei”, declara, la vremea respectivă, purtătorul de cuvânt al PMT. S-a ajuns la această variantă pentru că legea nu permitea primăriei să cumpere mai mult de cinci maşini. Ultimul contract între primărie și fosta regie de transport ar fi fost semnat cu două săptămâni înainte de emiterea OUG 34/2009. Sursele noastre spun și că reprezentanții PMT ar fi trebuit să ducă toate documentele doveditoare în procesul cu Curtea de Conturi, dar acestea n-au ajuns la dosar.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

SCM Timișoara oprește Rapid în Sala din Giulești și merge în turneul F8 al Cupei

Zile bune pentru Leii din Banat! După victoria importantă de pe terenul Stelei, miercuri a…

18 minute ago

Narcisa Marin, medalie de argint la Mondialul de Fitness IFBB – Japonia 2024

Sportiva timișoreană Narcisa Martin este, de astăzi, vicecampioana mondială la Culturism - Bikini Fitness Senioare…

O oră ago

Peste 200 de dorințe îndeplinite de „spiridușii” din clădirile de birouri din Iulius Town, prin campania „Bradul dorințelor”

Anul acesta, prin intermediul campaniei „Bradul Dorințelor”, angajații din clădirile de birouri United Business Center…

2 ore ago

11 stejari au fost plantați de revoluționari în locul unde va fi Aleea Libertății/FOTO

Lângă Podul Decebal, un loc fierbinte în Revoluția din 1989, au fost puse, miercuri, bazele…

3 ore ago

Primele despărțiri la Dumbrăvița

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița a ajuns la un acord de reziliere cu jucătorii Alexandru Martinov…

3 ore ago

Bani pentru un campus verde și inteligent la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara a semnat, în 17 decembrie 2024, un nou contract de finanțare prin…

4 ore ago