Primăria Timişoara

Parcul Alpinet a fost deschis oficial. Are iarbă din România și piatră din Grecia / FOTO

Cel mai… internațional parc din Timișoara este gata și-și așteaptă vizitatorii. După 10 luni de șantier, cu piatră din Grecia și aspersoare din America, Parcul Alpinet a fost deschis oficial de primarul Nicolae Robu, care spune că n-a mai văzut așa iarbă frumoasă niciunde.

Licitația pentru reabilitarea Parcului Alpinet a fost câștigată, în iulie 2017, de SC Lovrintim SRL, care și-a adjudecat lucrarea la un preț de 1,3 milioane de lei, cu tot cu TVA. Șantierul a început în 11 septembrie 2017 și avea termen 180 de zile. A durat 10 luni, pentru că au existat mai multe întreruperi cauzate de vremea potrivnică. Acum este gata și, spune primarul Nicolae Robu, chiar mai repede decât ar fi trebuit. Edilul este absolut încântat de ce a ieșit. „Parcul Alpinet a fost întotdeauna un parc frumos, dar acum este pur și simplu superb. Putem remarca asta făcând un tur de orizont, începând de la iarba impecabilă. N-am mai văzut așa iarbă în România, pot să spun. Nici măcar noi n-am mai reușit să facem la celelalte parcuri ceva chiar la acest nivel. Iarba a fost adusă pe covor. Continuăm cu toate aranjamentele, cu arbuștii, cu arborii, la ceea ce s-a făcut în jurul fiecărui copac, la bănci, zona japoneză, zona cu râul de munte, cu ghilimele de rigoare. Pergolele au fost refăcute și arată foarte frumos. Acum s-au făcut lucrări complexe, absolut de la Alfa la Omega, tot ce se putea face, și în continuare nu mai avem decât să ne bucurăm de acest parc. Firmele au avut la dispoziție 180 de zile conform licitației și au realizat lucrarea în 112 zile. Drept urmare, în două treimi din timpul pe care îl aveau la dispoziție”, a declarat, marți, edilul. Robu s-a declarat „extaziat” de felul în care arată parcul și n-a făcut deloc economie de epitete. Plimbarea inaugurală a fost filmată cu o dronă, așa că e de așteptat să apară și un clip video care să arate tuturor măreața realizare.

Parcul a fost inaugurat oficial fără tăiere de panglică, dar cu o plimbare a edilului, însoțit de directorii de la Edilitară și Mediu, Culiță Chiș și Adrian Bere, și de consilierii personali Cătălin Iapă și Ciprian Trocan. În Alpinet sunt acum o grădină japoneză, cu podeț și pagodă, în iazul miniatural fiind și pești, dar și un colț alpin, cu multe pietre și cascadă. Există și un sistem de aspersoare care pot fi programate să pornească la oră fixă și pot fi controlate de pe telefonul mobil. Timișorenii care vor veni în parc se vor putea așeza liniștiți pe gazon, fără teama că vor fi amendați de polițiștii locali. „Se va putea călca pe iarbă, dar este păcat. Este permis acest lucru. Nu-ți vine s-o calci când o vezi cât este de frumoasă, dar mergem pe ideea să ne bucurăm de realizările noastre. Dacă se mai degradează, venim și mai cheltuim un pic, să refacem ce s-a degradat”, spune Nicolae Robu.

Ce s-a făcut în Parcul Alpinet: instalarea unui sistem de irigare computerizat cu senzor de ploaie, refacerea lacului de la colțul japonez și a râului de munte, refacerea jardinierelor din piatră, refacerea pergolelor, plantarea a peste 60 de arbori şi peste 230 arbuşti, în principal răşinoşi, pentru menținerea specificului peisagistic de zonă alpină, crearea peluzelor cu gazon brazdă, montarea a 100 de dale fotovoltaice roșii și verzi, montarea a 34 bănci și 32 coșuri de gunoi.

Reprezentantul firmei Lovrintim spune că amenajarea Parcului Alpinet a presupus un efort… internațional. „Gazonul este din România, piatra este din Grecia, de la Kavala, băncile sunt din Spania. Sistemele de irigat sunt din America, sunt noi apărute pe piață, pot fi reglate pe unghiuri mai scurte, pentru a uda strict spațiul verde. Plantele le-am adus din Italia și din Ungaria. Parcul așa a fost proiectat în anii ’30, s-a păstrat aproape intactă chiar și geometria, s-au adus îmbunătățiri la partea de infrastructură, sistemele de irigare. În rest s-a păstrat cam tot. Am mai pus magnolii, sunt foarte multe, trandafiri, la partea japoneză avem arbuști tunși, plante anuale și bianuale”, ne-a declarat Sorin Doda.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Simonis și Fritz s-au pus de acord. PNL pare să fi fost de acord

Așa cum debanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…

13 minute ago

CSM Lugoj a terminat anul 2024 în forţă, cu o victorie categorică

Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…

55 de minute ago

A furat dintr-o maşină parcată în Brestovăţ! Unde l-au prins poliţiştii

La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…

2 ore ago

ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș

Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…

5 ore ago

Geaba Bolojan! După un ostaş în fruntea ţării, PNL propune un şomer în fruntea ţării

La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…

5 ore ago

La Timișoara continuă modernizarea rețelei de termoficare a orașului

13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…

5 ore ago