Politica

Robu dă liber la strângere de semnături împotriva „penalilor în funcții publice”

Primarul Nicolae Robu a revenit la sentimente mai bune și va permite, de acum înainte, strângerea de semnături, inclusiv în zona centrală, pentru campania „Fără penali în funcții publice”. Decizia edilului-șef vine după ce voluntari USR care strângeau astfel de semnături au fost avertizați în două rânduri de către polițiștii locali.


Nicolae Robu s-a răzgândit și va permite strângerea de semnături lansată de către USR în vederea modificării Constituției, astfel încât persoanele condamnate penal să nu mai poată accede în funcții publice. Totuși, edilul Timișoarei nu se abține și lansează noi săgeți spre USR. Anunțul privind acceptul strângerii de semnături a fost făcut, ca de obicei, pe Facebook:

„ANUNȚ IMPORTANT! Ca dovadă a susținerii de către subsemnatul, așa cum am declarat în repetate rânduri, a campaniei “FĂRĂ PENALI ÎN FUNCȚII PUBLICE”, inițiată cu bună credință de societatea civilă, pentru a nu o decredibiliza prin ducerea ei de către USR Timiș întru sfidarea reglementărilor în vigoare în orașul nostru și a legii care stabilește condițiile în care se pot organiza și desfășura acțiuni publice în spațiul public, ASUM decizia de a aproba, PRIN DEROGARE de la regulile în vigoare pentru zona de promenadă a Timișoarei, strângerea de semnături ORIUNDE și în această zonă. Sper ca activiștii USR să profite din plin de această deschidere din partea mea și să acționeze pe tot parcursul zilei, de exemplu: de la 8.00 până la 22.00.”

Robu afirmă că, la rândul lui, susține această campanie, amintind de o postare pe Facebook, când a făcut un sondaj pe marginea acestui subiect. “Derogarea” lui Robu vine după ce, sâmbătă, doi activiști USR care strângeau semnături au primit avertisment de la polițiștii locali. Mai mult, în urmă cu o lună, chiar senatorul USR Nicu Fălcoi a fost avertizat de polițiști la ordinul direct al lui Robu, tot pentru că aduna semnături.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

4 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

5 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

6 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

9 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

11 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

13 ore ago