Deja celebrul europarlamentar Maria Grapini a încercat să se folosească, la nivel de imagine, de splendida victorie a Simonei Halep de la Montreal, postând un mesaj pe pagina de Facebook a unui grup de susținere a marii campioane.
Nici de această dată n-a fost prea inspirată, administratorii grupului atenționând-o să nu-și mai afișeze numele pe această pagină. Mai mult, un potop de înjurături a început să curgă din nou la adresa eurodeputatei. „Felicitări, ești o mare campioană, un mare om, un mare sportiv și un mare român”, a postat Grapini pe grupul Simona Halep Band. (Foarte probabil nu a scris ea personal mesajul, fiindcă nu sunt greșeli gramaticale.). Imediat, administratorul paginii de Facebook a reacționat: „Ar fi bine ca oamenii politici să nu-și mai afișeze numele aici. Știți foarte bine de ce”. Acest refuz n-a fost de ajuns însă, fiindcă a urmat o ploaie de înjurături la adresa europarlamentarei, din partea mai multor utilizatori. Săptămâna trecută, aceeași Grapini a distribuit o postare extrem de jignitoare la adresa românilor din diaspora, pe care i-a făcut proști. Și atunci un uragan de înjurături au fost postate pe contul de Facebook al eurodeputatei, care a fost nevoită să șteargă distribuirea cu pricina.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…