Aleșii PSD de Timiș Eugen Dogariu și Adrian Pau spun că o ordonanță de urgență privind amnistia și grațierea nu este deloc oportună în acest moment. Declarațiile lor vin în contradicție cu dorința președintelui Liviu Dragnea și a altor baroni PSD. Previzibil, de partea lui Dragnea și a infractorilor se situează deputatul Matei Suciu.
Nu este un secret că toate eforturile din ultima perioadă ale lui Liviu Dragnea și ale camarilei sale se îndreaptă spre inițierea unei OUG pentru amnistie și grațiere. De altfel, multă lume spune că documentul ar fi fost deja redactat într-un cerc foarte restrâns. Acesta l-ar salva și pe Dragnea, dar și pe premierul informal Darius Vâlcov, plus alți mulți baroni penali ai partidului. Numai că nu toți aleșii PSD sunt de acord cu un astfel de act care ar eroda partidul și mai mult în perioada următoare. Mai ales în condițiile războiului total dintre Dragnea și Gabriela Firea.
Deputatul Adrian Pau consideră, de exemplu, că o astfel decizie, dacă se va lua, ar trebui făcută prin lege, nu prin OUG. „În forma actuală, nu cred că este oportună. Și chiar dacă sunt anumite motive pentru care ar trebui să fie dată, pentru că în țări oarecum de rangul României s-a făcut așa ceva, în Cehia, de exemplu, nu poate fi amnistie și grațiere colective. Sunt fapte care nu ar trebui să intre sub incidența unui astfel de act. Nu putem să facem cum a făcut Ceaușescu de ziua lui, să-i eliberăm pe toți cei cu pedepse de până la 10 ani, să reducem la jumătate la ceilalți… Nu mi se pare normală o abordare de acest gen. Fiecare trebuie să plătească pentru ceea ce face. Sunt de acord că există și o directivă europeană, că există și condițiile din penitenciare care ar trebui îmbunătățite… Dar eu cred că faptele de corupție nu ar trebui să intre sub incidența unei eventuale amnistii și grațieri. Foarte clar. Dacă cineva a furat o pâine ca să mănânce, e una. Dar când faci cu premeditare, când faci fapte de corupție… În momentul de față, avem o abordare foarte ciudată. Spunem că au fost încălcate proceduri și că au fost semnate protocoale. Dar dacă, deși s-a încălcat o procedură, s-a demonstrat că tu ești infractor? Poți tu să te superi că ai fost descoperit ca infractor? A, că nu te pot condamna, e o discuție, dar tu, moral, ești tot infractor. Ar trebui să fie o lege care să intre în dezbatere publică. Un act de o asemenea greutate nu ar trebui să facă obiectul unei ordonanțe”, a declarat Pau pentru deBanat.
La fel consideră și senatorul Eugen Dogariu: „N-ar trebui ca guvernul să dea o astfel de ordonanță. Ministerul Justiției știe. De fapt, asta este poziția care s-a discutat la grup. Ministerul Justiției este cel care ar trebui să inițieze, în măsura în care nevoie sau nu de o astfel de ordonanță. Din punctul meu de vedere, în acest moment, nu, nu cred că este nevoie de un astfel de act normativ”.
Deloc surprinzător, de o cu totul altă opțiune este deputatul Matei Suciu. Prieten bun cu Darius Vâlcov și deputatul „Mitralieră”, Suciu a semnat de altfel toate inițiativele aberante ale ultimului în favoarea infractorilor și împotriva justiției. De altfel, potrivit unor surse, la ultimul CEx de la Mamaia, împreună cu „Mitralieră”, Suciu s-ar fi dus la Dragnea, să-i spună că poporul nu mai poate fără amnistie și grațiere. „E imperios necesar, aș putea spune, având în vedere că 65% dintre judecători au dosare la DNA și undeva la 60% dintre procurori. Noi avem nevoie ca acești magistrați să fie liberi, să poată judeca pe lege, nu să fie cumva constrânși pe aceste dosare care sunt făcute unele cu foarte mult timp în urmă și putem bănui că au avut rolul de a influența decizii ale magistraților. Cred că trebuie să vină un moment T zero când să tragem linie. Nu România a inventat ideea de amnistie și grațiere. Se impune periodic în toate statele lumii, tocmai pentru a regla anumite abuzuri, după părerea mea. Avem nevoie de un moment T zero ca să însănătoșim sistemul de justiție în primul rând”, ne-a declarat și Suciu.
SC Horticultura anunţă că, din această săptămâna cimitirele Calea Șagului și Rusu Șirianu funcționează după…
Un bărbat a condus un autoturism dinspre strada Oloșagului din municipiul Lugoj înspre localitatea Știuca,…
DRDP Timişoara a lansat astăzi pe SEAP procedura "Elaborare Studiu de Fezabilitate Extindere Varianta de…
În aceatsă săptămână, polițiștii municipiului Lugoj au fost sesizați cu privire la faptul că, în…
Etapa a 13-a din Liga a 3-a a început vineri şi aproape pe toate stadioanele…
Pentru a rezolva problemele apărute ca urmare a vremii, pe teren sunt mai multe echipe…