Economic

Se mișcă, în sfârșit, ceva la ruina de pe Savoya. Propunere de restaurant și apartamente / FOTO

După mai bine de 10 de ani de nepăsare, pe strada Eugeniu de Savoya, la numărul 16, se întâmplă ceva. Un dezvoltator imobiliar vrea să obțină aviz de oportunitate de la PMT, intenționând să transforme deja faimoasa ruină într-un imobil cu două etaje, cu restaurant, spații comerciale și apartamente. Nu e sigur că se va și face ceva, dar e un prim pas.

Nu există timișorean care să nu fi trecut în plimbare prin centrul istoric și să nu fi remarcat, la colțul cu strada Ungureanu al străzii Eugeniu de Savoya, o ruină sinistră, care arată din ce în ce mai rău de la an la an. Culmea ironiei, pe un rest de zid mâncat de intemperii și distrus deopotrivă de nepăsare, a fost amplasată, după finalizarea lucrărilor de reabilitare din centrul istoric, o plăcuță nouă cu numele străzii. De-a lungul vremii s-au dat ceva amenzi, dar cuantumul lor – coroborat cu miserupismul proprietarilor – se pierde, vorba aceea, în negura timpului. Ce-a mai rămas din clădire este acum împrejmuit cu panouri metalice de protecție, ceea ce, până la urmă, oferă măcar siguranță trecătorilor, care altfel ar putea avea ghinionul să ajungă în groapa cu junglă. Totul, în contextul în care primarul Nicolae Robu vorbește tot mai des despre proprietarii de imobile vechi care trebuie să intervină și să facă intervențiile de rigoare, astfel încât clădirile să nu mai fie un pericol public și nici să nu mai arate ca după bombardament.

Întrebat, în această săptămână, ce face primăria în cazul ruinei de pe Savoya, edilul a spus că nu există nicio altă posibilitate de intevenție, în afara amenzilor care pot fi aplicate proprietarilor ei. Vestea cât de cât bună este că, după ani de nefăcut nimic, în sfârșit, acolo se întâmplă ceva. Vorbim despre o „intenție de elaborare plan urbanistic zonal, pentru restaurare și extindere construcție existentă S+P (ruină), rezultând clădire în regim S+P+2E+M, funcțiuni: S – restaurant / depozitare, P – spații comerciale, etajele 1, 2, mansardă – apartamente”. Tinișorenii sunt invitați să transmită observații și propuneri privind intenția de elaborare a PUZ, în scris, la sediul Primăriei Timișoara, Serviciul Relaționare Directă cu Cetățenii, camera 12, Bd. CD Loga 1. Observațiile sunt necesare în vederea eliberării avizului de oportunitate, iar documentația poate fi consultată până pe 20 septembrie, la Direcția Urbanism a PMT – Serviciul Avizare, camera 213, la etajul II.

Povestea clădirii de pe Eugeniu de Savoya 16 e lungă și încâlcită. În 2001, în urma unei licitaţii, între PMT şi femeia de afaceri Rodica Vlad a fost încheiat un contract de închiriere. Un an mai târziu, printr-un act adițional, Vlad era obligată să facă lucrări de reabilitare în valoare de 220.000 de euro, dar ea a demonstrat, cu expertiză, că intervențiile nu puteau fi făcute, pentru că exista pericolul de prăbuşire a zidurilor. Au urmat procese între cele două părți, iar în 20016 Rodica Vlad a cumpărat imobilul cu suma de 100.000 de euro. În actul de vânzare-cumpărare era stipulată, după cum susținea fostul secretar al PMT, Ioan Cojocari, interdicția de înstrăinare timp de trei ani. În 2007, Vlad a vândut totuși imobilul către o companie italiană, la un preț vehiculat de 1 milion de euro. Femeia de afaceri a susținut mereu că ar fi vrut să investească acolo, dar nu i s-a permis să demoleze în prealabil clădirea aflată oricum îm pericol de prăbușire. Din 2007, imobilul a fost lăsat să se distrugă fără opreliști.

Acum au mai rămas doar niște bucăți de zid între care crește, fără probleme, o vegetație abundentă, ca-n orice pădure virgină. În 2016, de când există ultimele date legate de proprietari, clădirea era deținută de SC Stagione Imobiliare SRL, în cotă de 90%, şi SC Pir – Pool & Idroesse România SA, cu cota de 10%. „Am încercat mai de mult să-i determinăm pe proprietari să înlăture acea ruină şi să facă acolo o amenajare în ton cu zona, respectând toate normele pentru centrul istoric al oraşului. N-am avut câştig de cauză, s-a dat deja o amendă de 8.000 de lei, termenul de intrare în legalitate era 13 mai 2016, dar între timp, ei au făcut anumite demersuri. Prima dată li s-a fixat obligaţia să obţină certificatul de urbanism. L-au obţinut în aprilie, numai că de atunci şi până acum nu am sesizat să se mai întâmple ceva şi am solicitat să se acorde o nouă amendă în condiţiile legii”, declara, în vara lui 2016, primarul Nicolae Robu. De atunci nu s-a mai întâmplat nimic și nici măcar Poliția Locală nu s-a lăudat, în stilul caracteristic, cu amenzile repetate. Ruina n-a ajuns nici măcar pe lista cu supraimpozitări. Altfel, aproape peste drum tot pe Savoya, o altă clădire veche a fost refăcută de proprietari și se potrivește perfect în peisajul zonei. Semn că se poate.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…

7 ore ago

Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan

„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…

8 ore ago

Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident

Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…

9 ore ago

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…

9 ore ago

Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri

Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…

9 ore ago