Primăria Timişoara

Negocierile de la Filamonica Banatul, în aer după prima zi. Termen de la primarul Robu

Negocierile dintre sindicaliștii de la Filarmonica Banatul și managerul Ioan Coriolan Gârboni sunt departe de a se încheia. Ele continuă și, dacă situația nu se rezolvă până la finele săptămânii, primarul Nicolae Robu spune că va interveni.

Artiștii de la Filarmonica de Stat Banatul, membri ai Sindicatului Filarmonicii Banatul, sunt în grevă generală de vineri, 5 octombrie. Mărul discordiei, spun artiștii din Sindicatul Filarmonicii, este, în principal, contractul colectiv de muncă, pe care managerul instituției, Ioan Coriolan Gârboni, nu vrea să-l semneze. Disputele între cele două părți acoperă însă mai multe teme, artiștii susținând, printre altele, că Gârboni le vorbește urât și le programează concerte pentru care sunt plătiți foarte puțin sau deloc. Managerul respinge acuzațiile, dar cert este că, în acest moment, o parte din orchestra Filarmonicii Banatului este în grevă.

Luni dimineață, cele 2 părți s-au așezat față în față, pentru a încerca să rezolve problemele. Ioan Coriolan Gârboni a venit însoțit de un avocat, deși filarmonica are jurist propriu. În cele din urmă, avocatul a plecat, după ce i s-a pus în vedere că nu are ce căuta la aceste negocieri. S-a discutat vreme de 5 ore, fără să se ajungă la vreo concluzie. Cele două părți urmează să reia marți dialogul.

Primarul Nicolae Robu spune că mai are răbdare până la finele săptămânii. „Continuă discuțiile. Îi las să ajungă ei la un capăt, fericit sau nefericit. La un capăt tot vor ajunge. Au discutat 5 ore. Au discutat concret doar 5 puncte din cele 14 puse în discuție de membrii de sindicat. Din ce mi s-a spus, s-a ajuns la un consens la patru dintre ele. Au termen săptămâna asta. Dacă nu ajung la o înțelegere, o să intervin așa cum voi considera de cuviință”, a precizat, pentru deBanat.ro, edilul.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

18 minute ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

21 de minute ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

30 de minute ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

O oră ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

2 ore ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

3 ore ago