Alegeri

Nonconformistul Nicolae Robu, după ce a votat: Nu e păcat ca referendumul să fie invalidat? / FOTO

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a votat duminică dimineață, la una dintre secțiile de la Școala Gimnazială 30. A venit doar cu soția și a spus că, având în vedere costurile, ar fi păcat ca referendumul să nu fie validat.

Exact la ora 9, primarul Nicolae Robu a venit, alături de soția lui, să voteze la referendumul pentru modificarea Constituției. Liberalul a anunțat, de altfel, de multă vreme, că va merge la secția de votare. „Deși în general eu sunt un tip nonconformist și sunt cunoscut ca atare, când este vorba de anumite lucruri, inclusiv de familie, sunt tradiționalist și ader la valorile consacrate de-a lungul timpului ca valori specifice poporului nostru și altor popoare”, a spus Robu, la ieșirea din secția de votare.

Robu crede că boicotul nu este o variantă bună, pentru că, dacă referendumul nu este validat, banii – cele aproximativ 160 de milioane de lei – sunt cheltuiți degeaba. Primarul a explicat, din nou, și de ce era nevoie de o astfel de consultare populară, dar spune și că aceasta nu era o urgență. „Era nevoie de acest referendum, pentru că legile se schimbă relativ ușor, pot fi schimbate printr-o ordonanță de urgență a guvernului, printr-o majoritate parlamentară constituită ad-hoc oricând, în timp ce ceea ce se stabilește prin referendum nu mai poate fi modificat decât tot prin referendum. Nu am spus că era o necesitate stringentă pentru România să se reglementeze aceste lucruri tocmai acum. Dacă tot s-a ajuns să se facă referendumul, în urma semnăturilor a 3 milioane de cetățeni ai României, nu e oare păcat ca toată această cheltuială să fie de pomană și referendumul să fie invalid? Cred că această campanie dusă pentru neprezentare la vot, sub argumentul că s-au cheltuit bani degeaba, este lipsită de logică. Bani cheltuiți cu adevărat degeaba sunt dacă referendumul nu ajunge la vreo concluzie, ci este invalidat”, a spus președintele PNL Timiș. Nicolae Robu n-a mai venit alături de copiii său, spunând doar că fiul său a cântat, noaptea trecută, alături de formația din care face parte.

Vă reamintim, după prima zi a referendumului, prezența la vot la nivel național a fost 5,72%. În Timiș au votat 6,31% dintre cei trecuți pe listele electorale, iar la Timișoara, 7,04%.

[ngg src=”galleries” ids=”4089″ display=”basic_thumbnail”]

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

3 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

5 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

5 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

6 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

6 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

7 ore ago