Unde mergem

Lumen. Despre Timișoara sau când oamenii își luminează orașul / FOTO

Suntem lumina orașului. Suntem cei care construim și distrugem ceea ce iubim. Și asta se poate spune în multe feluri. S-a spus vineri și sâmbătă, se va spune și duminică seară, în vechiul port al Timișoarei. E „Lumen”, un spectacol pe care ar trebui să-l vedeți. Fie și doar pentru a-l judeca.

Timișoara nu înseamnă doar centru. Capitala Culturală Europeană 2021 se întinde dinspre Freidorf spre Prințul Turcesc și dinspre Mehala spre Calea Girocului. E vremea să înțelegem că și străzile de la periferie, cele puține, unde timpul pare că s-a oprit în loc, luându-și tribut dintre case și oameni, merită să respire un alt aer. Asta și-a propus „Lumen”, un spectacol neobișnuit pentru orașul de pe Bega, care a trezit la viață bătrânul canal și-a luminat ce-a mai rămas din vechiul combinat Solventul.

„Lumen” spune, în 45 de minute, povestea Timișoarei, care se reinventează, se dezintegrează, se colorează, suferă și, în cele din urmă, renaște. Asta ar trebui să fie dorința oamenilor ei: să meargă mai departe demni și mândri de originile lor. Au muncit, timp de săptămâni bune, voluntari care au vrut să vadă cum e să fii artist. Întreaga poveste a fost gândită în cel mai mic detaliu de britanicul Kevin Finnan, director artistic al companiei britanice Motionhouse, a cărui experiență în implicarea comunității locale în proiecte artistice a dat roade. Muzica este scrisă de compozitoarea Sophy Smith și timișoreanul Cari Tibor, iar conținutul grafic pentru videomapări este realizat de Logela Multimedia, o companie bască specializată în astfel de producții.

Se poate să vă placă. Sau nu. E chestie de gust, fiindcă nu poți mulțumi pe toată lumea. Dar, înainte de a judeca și / sau critica, ar trebui să vedeți spectacolul. Se joacă pentru ultima dată duminică, 7 octombrie, tot de la ora 20. Începe la fix, așa că încercați să ajungeți mai devreme, ca să prindeți locuri cât mai bune. Ajungeți acolo, în zona vechiului Solventul, pe jos, cu tramvaiele 1, 2, 7, 8 și 9 sau cu mașina. Dacă alegeți această ultimă variantă, țineți cont că trebuie să găsiți și locuri de parcare, iar la plecare străduțele vor fi pline și va dura ceva până veți reuși să ieșiți la… drumul mare. Programul „Bega!”, din care face parte „Lumen”, este realizat cu sprijinul Primăriei Timișoara și produs de Centrul Cultural Plai și vrea ca, alături de comunitatea creativă locală, să introducă în circuitul cultural al orașului malurile Begăi. El va continua și după 2021, când Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii. „Lumen”, cu bunele și relele sale, a fost primul episod.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Festivalul dramaturgiei româneşti se va desfăşura la Timişoara, în două „episoade”

Teatrul Național din Timișoara organizează în perioada 4-10, respectiv 19-20 decembrie 2024, o nouă ediție…

5 minute ago

Primăria Timișoara a renunțat la proiectul pe fonduri europene de la Cinema Freidorf. Reabilitarea, gata în decembrie

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunță că înainte de finalul anului în curs se va finaliza…

30 de minute ago

Timişoara, de trei ori premiată la un eveniment naţional din domeniul sănătăţii/FOTO

Pe data de 21 noiembrie a avut loc Gala Performeri din Sănătate, ediția 2024, desfășurată…

49 de minute ago

Call center pentru asistență electorală și platforma www.votcorect.ro pentru sesizarea neregulilor în zilele alegerilor

Expert Forum, organizație membră a Coaliției Vot Corect, organizează un centru de informare și asistență…

O oră ago

La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat

Universitatea de Vest din Timișoara organizează o nouă ediție a „Maratonului de Antreprenoriat”. Evenimentul are…

O oră ago

Peste o sută de utilaje acționează pe drumurile naționale și autostrăzile din vestul țării/VIDEO

Drumarii din zona de vest a României au avut de lucru în ultimele două zile…

O oră ago