Când vrei să bagi gunoiul sub covor scoți imediat vorba aia despre politicieni: „Lasa-mă, că toți sunt la fel!”. Poate că toți sunt la fel. Poate că nu chiar toți. La urma urmelor, de ce am crede că Ionuț Nasleu de la PNL Timiș este mai liberal decât Alfred Simonis, iar Alin Popoviciu, mai corect și slobod în gândire decât Titu Bojin?

Cum la fel ar trebui să eziți din bun simț să-i pui în aceeași oală pe Toader Paleologu cu un individ de teapa lui Eugen Nicolicea. La noi, doctrinele sunt încă o abureală bună numai să ne afiliem la familiile europene, însă acasă le avem amestecate de nu mai înțelegi aproape nimic. Un alegător de dreapta, instruit de la mediu spre universitar, stabil și eficient pe piața muncii, poate că ar vota cu USR și mișcarea lui Cioloș, nemaiținând cont că acestea ar fi mai degrabă revendicate de socialismul european, decât de popularii creștin-democrați. Pe de altă parte, socialiștii europeni sunt nedumeriți cum de la noi stânga organizează referendumul generator de homofobie, când la ei e mai degrabă invers. Prin urmare, mai bine să lăsam pentru moment doctrinele și să vedem obiceiurile.

Sunt toți la fel sau nu? Dacă urmărim documentul intern produs de liberalul timișean Alin Popoviciu, publicat în episoade de debanat.ro, nu ai face aproape nicio diferență între PNL și PSD. Ăia își pun lipitorii de afișe în tot felul de sinecuri, ăialalți fac la fel, ba chiar că unii ajung miniștri. Meritocrația este zero barat la PSD, iar la liberalii lui Popoviciu se vorbește să se dea câte o funcție de persoană, s-ajungă la toată lumea.

De unde atâta concursuri pe post, de unde pricepere, nu, e vorba doar de recompensarea unor munci făcute de niște oameni în folosul partidului, nu al societății. Veți zice, pe bună dreptate, să le numărăm corupții. Un amic liberal ar fi pariat că ai lor chiar ar fi mai mulți urmăriți penal decât ai PSD-ului. Nici chiar așa, ar fi apocaliptic să aibă dreptate. Deși, dacă stai să te gândești și pui la grămăjoara cu „liberali” și ALDE, aproape că găștile ar fi egale numeric.

La urma urmelor, ce este un membru ALDE? Membrul ALDE este un pesedist căruia îi e rușine să spună că este pesedist. De ce-a apărut USL cu atâta bucurie de ambele părți? Numai pentru socoata mandatelor în parlament? Nu cred, aveau oricum mult mai multe decât le trebuia. În coaliție, pesediștii păreau și ei mai liberali, mai spălați de ștampila de ex-comuniști, iar liberalii puteau face toate mârlăniile pesediste fără să-și păteze atât de grav numele de partid istoric.

Ce au făcut ei împreună, care le-au fost proiectele politice? Cam aceleași. Cu semnătura lui Crin Antonescu s-au făcut ciorne „ideologice” despre cât de bine ar arăta țara asta desființând DNA. Au adaptat legislația fără nicio rușine pentru a da joc un președinte, indiferent că el s-a numit Traian Băsescu. Și că numai o altfel de Curte Constituțională n-a făcut tot posibilul ca prin mânăreli să fie validat un referendum de demitere a șefului statului.

USR și mișcarea lui Cioloș. Cât socialiști ar fi ei în problema libertăților sexuale și nu numai, românii au avut un an 2016 ferit de nevoia de a fi cu ochii pe guvernanți ca pe hoțul de butelii. Da, cu o majoritate guvernamentală PSD bătând în retragere înainte de alegeri, ai lui Cioloș puteau face greșeli, puteau fi prudenți economic, astfel ca veniturile oamenilor să nu crească fără un fundament bugetar, puteau fi neputincioși în fața rețelelor vechi care periau fondurile publice, dar indiscutabil nu trăiam cu senzația că principala preocupare a guvernanților este furtul și relaxarea legilor penale cu care justiția îi putea trage la răspundere.

O diferență există. E adevărat, liberalii sunt tot niște pesediști când sunt în haită cu derbedeii. Singuri, liberalii nu ar avea curajul să dea foc la țară, așa cum face astăzi PSD. Încă cred că nu vom vedea vreodată un Ludovic Orban ca Liviu Dragnea sau un Cătălin Predoiu ca Florin Iordache. Din bun simț politic sau mai degrabă ferindu-se de privirile Occidentului, față de care susțin că-și raportează educația politică, aproape că nici nu mai contează pentru alegătorul din România motivul pentru care PNL n-ar merge atât de departe ca PSD.

Căci dacă ar depăși această linie roșie, liberalii vor sfârși la fel de lamentabil precum PNȚCD post Corneliu Coposu. Oare Seniorul nu și-ar fi desființat propriul partid, dacă știa că peste ani liderul său va vorbi precum un Vadim Tudor de la tribuna PSD? Comparând suferința din închisorile comuniste ale înaintașilor partidului cu „nedreptățile” făcute de „Statul Paralel” unor pungași ai bugetelor statului racordați la guvernările PSD. Asta și vor. Să-i credem pe toți la fel. Să nu mai facem diferențe și să ne resemnăm că trăim fără soluții într-o Românie toxică.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Societatea de salubritate a ridicat 7000 de tone de deșeuri abandonate pe străzile Timișoarei

De pe străzile Timișoarei au fost adunate anul trecut, în perioada ianuarie - noiembrie, aproximativ…

13 ore ago

Bilja Krstić & Bistrik Orchestra și Yu Grupa încheie seria concertelor din Piața Operei, susținute cu ocazia sărbătorilor de iarnă

Seria evenimentelor muzicale susținute pe scena amenajată la Târgul de Crăciun, în Piața Operei din…

14 ore ago

2024 în politica locală. Fritz şi Simonis, în „paso doble”. PNL, ultimul vals?

Dacă s-ar face un sondaj privind cel mai influent politician al anului 2024 din judeţul…

14 ore ago

SCM Timişoara deschide balul sub panou cu un meci dificil pe teren propriu

Baschetbaliștii de la SCM winsed.swiss Timișoara sunt primii sportivi ai clubului bănăţean care joacă un…

14 ore ago

Aqutim a reabilitat la Timișoara în 2024 40 de kilometri de rețea de apă și 20 de kilometri de rețea de canalizare

Societatea Aquatim a reușit anul trecut, cu fonduri europene, să reabiliteze 40 de kilometri de…

15 ore ago

Consiliul Județean Timiș a pierdut trei consilieri într-o singură săptămână

Trei consilieri județeni aleși de oamenii din Timiș au renunțat la funcția pentru care au…

15 ore ago