La Timișoara se strâng donații în jucării pentru copiii care sunt în adăposturi pentru victimele violenței domestice, alături de mamele lor. În România, una din patru femei este agresată fizic sau sexual de partenerul său ori de fostul partener.
În județul Timiș există un adăpost pentru victimele violenței domestice, dezvoltat de Federația Caritas din anul 2003. Acesta poate găzdui, pentru o durată de până la 60 de zile, 12 femei. Anual, în adăpost își găsesc protecția zeci de femei, adesea însoțite de copiii lor. Acest loc reprezintă pentru multe dintre victime o a două șansă la o viață demnă, trăită în siguranță emoțională și fizică.
În perioada 29 octombrie – 9 noiembrie, Federația Caritas desfășoară, în parteneriat cu Ambasada și Reciproc Cafe, două dintre întreprinderile sociale din Timișoara, o campanie de colectare jocuri, jucării și rechizite școlare pentru beneficiarii mai mici ai adăpostului. Donațiile pot fi realizate în cele două locații partenere, conform programului de activitate al acestora. Rezultatele campaniei de colectare vor fi anunțate în 11 noiembrie.
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…