Sănătate

Succes pentru primul congres de fizioterapie din România, organizat la Timișoara

La Timișoara a avut loc primul congres de fizioterapie organizat de Colegiul Fizioterapeuților din România. La eveniment au spus prezent peste 200 de participanți.

La acest congres au împărtășit din experiența lor lectori din Franța și România specializați în terapie respiratorie și alte domenii interesante. De altfel, interesul participanților a făcut ca dezbaterile să se prelungească. „Am avut peste 200 de participanți, mai mult decât am preconizat. Programul a fost destul de încărcat, nu ne-am putut permite să luăm pauzele conform programului, s-a decalat cu aproape o oră în prima zi. A fost prezent și un lector din Franța specializat pe Terapie Respiratorie, cu un modul practic foarte bine primit. Noi avem în Timișoara un centru de recuperare în mucoviscidoză, o boală letală pentru tineri – e o problemă respiratorie și rata de supraviețuire este destul de scăzută, până în 27-28 ani. Am avut lectori din Danemarca, care au venit cu un model de recuperare care se practică în țările nordice și supraspecializare în recuperare în Unități de Primire a Urgențelor”, spune Lucian Galoși, organizatorul acestui congres, președintele Consiliului Teritorial al Fizioterapeuților din Timiș. Directorul congresului care s-a desfășurat în 28 și 29 septembrie la Timișaora a fost profesorul Bratu.

Anul viitor, acest congres va avea loc la Craiova și se poartă deja negocieri ca în 2021 să aibă loc o nouă ediție a acestui congres în urbea de pe Bega, anul când Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”4076″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

3 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

3 ore ago

”Centura” ocolitoare a comunei Remetea Mare, drumul de legătură Aeroport – A1, va fi prioritizat la construire

Consiliul Județean Timiș a aprobat luni includerea drumului de legătură dintre Aeroportul Internațional Timișoara și…

4 ore ago

Din nou doliu la UPT! S-a stins un alt legendar conducător al clubului Politehnica

Clubul Politehnica a anunțat că a trecut la cele veșnice prof. univ. dr. ing. Tadeus…

4 ore ago

Carambol pe DN 6 între Becicherecu Mic și Timișoara din cauza unei șoferițe neatente

Un bărbat a ajuns la spital pentru că o femeie nu a fost atentă la…

4 ore ago

“Sete de Carte” revine cu o nouă ediție. Copiii vor primii vouchere pentru achiziția de cărți

Societatea Aquatim, Administrația Bazinală de Apă Banat, Fundația Aquatim și Librăriile Cărturești continuă și în…

5 ore ago