Va fi mare veselie duminică, la Giulvăz, unde are loc a doua ediție a Festivalului Local GAL Timişul de Centru. Gurmanzii să fie pregătiți, pentru că vor fi tot felul de bunătăți, gătite după rețete tradiționale.
Grupul de Acţiune Locală Timişul de Centru organizează duminică, 21 octombrie, în Giulvăz, cea de-a doua ediţie a Festivalului Local GAL Timişul de Centru. Totul începe cu o discuție aplicată legată de oportunităţile de finanţare a formelor asociative, dar și, foarte important, de crearea unui brand local.
Urmează un concurs gastronomic şi un spectacol-concurs al tinerelor talente, la care vor participa 40 de copii. Va fi amenjat, de asemenea, un atelier de creaţie, iar finalul este rezervat unui program artistic al ansamblurilor şi soliştilor de pe teritoriul GAL Timişul de Centru. „Este cea de-a doua ediţie a acestui festival. Ne adresăm locuitorilor din arealul GAL-ului Timişul de Centru, o zonă frumoasă şi plină de tradiţii. Rolul unui Grup de Acţiune Locală este de a uni comunitatea, de a pune în valoare obiceiurile zonei şi de a identifica oportunităţile de dezvoltare a comunităţilor locale”, spune Alexandru Iovescu, preşedintele GAL Timişul de Centru.
Festivalul va începe la ora 12 şi se va desfăşura la căminul cultural din comuna Giulvăz. Una dintre surprizele pregătite de organizatori este prezenţa EP Racing Team din Şag, echipă campioană naţională la raliuri.
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…