Sport

A venit şi primul eşec pentru campionii de la Informatica

Runda a 7-a a fost cu ghinion pentru băieţii de la Informatica Timişoara. Campioana ţării la futsal a cedat la Galaţi, chiar unde pierdea ultima oară şi sezonul trecut. Între cele două înfrângeri însă, violeţii au câştigat clar un campionat, o Supercupa si au participat cu succes în Liga Campionilor.

Informatica Timișoara a deschis scorul prin Ovsiannikov, după opt minute de la fluierul de start al jocului. Acesta avea să fie și scorul pauzei, după o primă repriză cu ocazii de ambele părți. Portarul Vlad Iancu s-a remarcat în câteva rânduri. Și grație intervențiilor sale, timișorenii au izbutit să rămână în avantaj la jumătatea partidei de la Galați.

Totul s-a năruit în repriza secundă. Trupa de la malul Dunării a întors jocul în stil mare, în fața echipei campioane, neînvinsă în acest sezon, până la meciul de la Galați. United a câștigat cu 3-1, în cele din urmă, în derby-ul rundei a VII-a a Ligii I de futsal.

In urma acestei partide, United Galaţi a trecut pe primul loc, acumulând 16 puncte în 7 jocuri, în timp ce Informatica rămâne pe 3, cu 14 puncte, În etapa viitoare, penultima a turului, va juca acasă cu CFF Clujana Cluj.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

2 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

3 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

3 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

3 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

4 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

4 ore ago