Sport

Eşec aşteptat, după un meci echilibrat cu vicecampioana Europei

UVT Agroland Timișoara a suferit prima înfrângere în noua ediție de campionat. Vicecampioana Europei, Volei Alba Blaj, s-a impus în minimum de seturi, scor 3-0, în runda a doua a Diviziei A1 de volei feminin, însă Daniela Lupescu & Co. au avut o evoluție foarte bună în multe momente ale jocului. Echipa bănăţeană a condus în fiecare set, dar diferența a fost făcută de modul în care cele două echipe au gestionat momentele de final. A fost: UVT Agroland – Volei Alba Blaj 0-3 (26-28, 20-25, 20-25).

Formația timişoreană a început excelent meciul de la sala UVT-Oituz. Daniela Lupescu & Co. s-au aflat mai mereu la conducere în primele două treimi, iar pe final au avut două mingi de set, după ce au reușit să anuleze una.

Fanii care au umplut până la refuz sala de pe strada Oituz au asistat la un meci bun și în următoarele două acte. În cea de-a doua parte, Agroland a avut un ecart maxim de patru puncte (14-10), dar nu a fost suficient pentru a egala la seturi.

În cel de-al treilea set, Agro a avut aproape în permanență pe teren trei jucătoare sub 20 de ani. Ajutate de experiența celorlalte colege, Petruța Orlandea, Larisa Vasilică și Sorina Miclăuș au reușit să țină ritmul și să participe din plin la câteva faze aplaudate de public. Gazdele au avut din nou patru puncte în față (11-7), dar vicecampioana a recuperat rapid și a reușit să închidă meciul în minimum de seturi.

Formula de start: Roxana Iancu – 8 puncte (2 blocaje), Barbora Kosekova – 1 as, 1 blocaj, Petruța Orlandea – 6 puncte (2 ași, 2 blocaje), Katarina Jovanovic – 10 puncte (3 ași, 3 blocaje), Maeva Orle – 6 puncte, Daniela Lupescu – 8 puncte (1 as) și Teodora Pusic – libero. Au mai intrat Larisa Vasilică – 3 puncte, Sorina Miclăuș – 2 puncte (1 blocaj) și Diana Cărbuneanu – 1 punct.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Alăturarea AUR Timiş – „Proclamaţia de la Timişoara”, oximoronul perfect. Sau despre ipocrizia „suveraniştilor”

În urmă cu două zile s-au împlinit 36 de ani de la momentul în care…

23 de minute ago

Timpark scoate la vânzare, prin licitaţie, un nou lot de maşini abandonate

Timpark organizează o nouă licitaţie de vânzare a unor vehicule fără stăpân sau abandonate pe…

36 de minute ago

Se face CODRU la Ianova! În plus, s-au anunțat primele nume ale celebrului festival de muzică, ediția 2026

CODRU organizează o nouă acțiune de împădurire. 10.000 de copaci vor fi plantați la Ianova,…

57 de minute ago

Resortul pentru animale FABISS – ”O lume fascinantă pentru animalul tău de companie”

Articolul de față este dedicat prezentării informațiilor și facilităților de cazare exclusiv pentru căței, urmând…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 13 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 13.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, întâlnire cu locuitorii din Traian înaintea începerii lucrărilor din zonă

Locuitorii din zona Traian sunt invitaţi luni, la Clopotul Libertății din piaţă, la discuţii privind…

14 ore ago