Cultura

Castelul Huniade și Opera, bune de primit bani de reabilitare de la București. Ambele au însă mari probleme

Sună bine, cel puțin teoretic. Două dintre cele mai importante clădiri din Timișoara vor fi readuse la vechea glorie cu bani de la București. Este vorba despre Castelul Huniade și Palatul Culturii, care au intrat pe lista scurtă a Institutului Național al Patrimoniului. Ambele sunt însă cu cântec.

Institutul Național al Patrimoniului a decis că două imobile de referință ale Timișoara îndeplinesc condițiile pentru a fi reabilitate cu bani veniți de la București. E oficial și e un prim pas. „S-a adoptat lista cu obiectivele incluse cu bani de la Ministerul Culturii. E o listă foarte scurtă, iar două poziții sunt obiective de infrastructură culturală din Timișoara, Casterul Huniade și Teatrul Național – Opera Română. În mod oficial Ministerul Culturii, prin programul național de restaurare desfășurat de Institutul Național al Patrimoniului, va finanța și supravegheaz programul de restaurare a acestor două obiective culturale”, a declarat, joi, la Timișoara, Ion Ardeal Ieremia, secretar de stat în Ministerul Culturii.

Castelul Huniade este în „grădina” Consiliului Județean Timiș și are o situație cât se poate de încurcată. Consolidarea părții de nord-vest a acestuia, începută acum peste un deceniu, ar fi trebuit recepționată acum circa doi ani, dar comisia de recepție nu s-a întrunit niciodată în totalitate. Fără această recepție, nu se poate ieși din stadiul de șantier și nu se poate gândi un proiect de continuare a lucrărilor.

Când se va face această recepție? Greu de spus. „Pentru consiliul județean e un lucru foarte important. Dacă reușim să finalizăm recepția lucrărilor la latura de nord-vest, aveam o mare problemă la finanțarea pentru următorul proiect. A fost discuția de accesare a fondurilor europene, s-a încheiat acea axă și oricum nu erau suficienți bani (este vorba despre proiectul de finanțare cu 5 milioane de euro pentru coninuarea lucrărilor, la care s-a renunțat în 2014 – n.r.) pentru a realiza întregul obiectiv. După ce am discutat cu Ardeal Ieremia variante de finanțare, identificând și în programul de guvernare acest proiect pe șapte ani, am depus proiectul la stadiul de solicitare de finanțare. Obligativitatea la momentul acesta este finalizarea lucrărilor la latura de NV a Castelului. Este greu să spun când se va întâmpla acest lucru, pentru că sunt foarte multe probleme. În noiembrie se întrunește comisia de recepție”, spune președintele CJT, Călin Dobra.

În 2006, Muzeul Banatului a intrat în reparații, proiectul fiind finanțat din banii CJ Timiș, în total aproximativ 12 milioane de lei. Proiectul inițial a avut probleme, iar în zidurile clădirii au început să apară fisuri. Lucrările s-au oprit, s-a refăcut documentaţia, constructorul a vrut să facă lucrări suplimentare, a cerut mai mulţi bani, iar CJ Timiș a refuzat. A urmat un proces care a durat trei ani, astfel că, până în 2010, nu s-a muncit. Lucrările au fost reluate, s-au oprit în 2013, iar de la începutul lui 2015 s-a lucrat din nou. În iunie 2016, în Sala Cavalerilor a plouat ca afară, iar imaginile au oripilat pe toată lumea. Lucrările de consolidare a aripii de nord-vest de la Castelul Huniade au fost reluate în septembrie 2016, după o pauză de aproximativ jumătate de an.

Palatul Culturii, adică imobilul în care sunt Opera Națională, Teatrul Național, Teatrul Maghiar și Teatrul German, este al Primăriei Timișoara. În martie 2016 era anunțată încheierea licitației pentru reabilitarea fațadei, o lucrare în valoare de peste 750.000 de lei, cu tot cu TVA. Aceasta nu avea însă aviz de la Ministerul Culturii. În ce stadiu sunt acum pregătirile de șantier? Greu de spus. Potrivit Ministerului Culturii, proiectul pentru reabilitarea fațadei placate cu travertin de la Palatul Cultural Timișoarei a fost avizat favorabil în secțiunea tehnică de arhitectură și ingineri a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice în iulie 2017. La începutul verii, primăria era în faza de refacere a tuturor avize, inclusiv a eliberării autorizației de construire, și obținerea din nou a avizului de la Ministerul Culturii pentru proiectul tehnic.

Construcția Palatului Culturii a început în 1871, după planurile arhitecților vienezi Helmer și Fellner, și a fost finalizată în 1875. Clădirea a fost devastată de două incendii. Primul, în 1880, reconstrucția durând până în 1882 și păstrând forma originală a clădirii, în stil renaissance. După al doilea incendiu, în 1920, au rămas intacte doar aripile laterale. Reconstrucția a fost făcută după planurile arhitectului Duiliu Marcu, în stil neobizantin. Clădirea Operei Române este iluminată artistic cu un sistem de 400 de spoturi, într-un aranjament care a costat 100.000 de euro, bani proveniți de la o firmă privată.

Banii de la Institutul Național al Patrimoniului ar urma să vină însă pentru interiorul clădirii. „Am trimis către INP documentațiile existente în acest moment referitoare la refuncţionalizarea şi reabilitarea clădirilor ce aparţin Palatului Culturii. Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic au fost făcute în perioada 2008-2011 pentru toate cele 4 corpuri de clădire, iar valoarea sa la momentul acela era de aproximativ 80 de milioane de lei. Urmează să se stabileasca dacă primăria va face actualizarea studiilor sau această sarcină va reveni INP. Lucrările se refera la consolidări, refuncționalizări, restaurări interioare și exterioare, dotări”, a explicat, pentru deBanat.ro, viceprimarul Dan Diaconu.

Potrivit lui Diaconu, în paralel, municipalitatea va derula alte 2 proiecte referitoare la Palatul Culturii. Este vorba de cel legat de fațadă și unul care privește reabilitarea termică și reamenajarea parțială a parterului corpurilor A1, A2 și B, cu o valoare estimată de 8 milioane de lei.

Și totuși… În 2021, Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii. Vom avea cele două clădiri gata să primească zeci de mii de vizitatori? Greu de spus. „La fazarea proiectului în relația cu INP, s-a luat în calcul ca în anul 2021 Palatul Culturii să fie disponibil pentru manifestări, iar perturbarea activității celor 4 instituții culturale găzduite acolo să fie cât mai mic”, spune Dan Diaconu. La Castelul Huniade, totul depinde de recepția șantierului început în 2008.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Simonis și Fritz au ajuns la un consens. PNL pare să fi fost de acord

Așa cum deBanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…

6 ore ago

CSM Lugoj a terminat anul 2024 în forţă, cu o victorie categorică

Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…

7 ore ago

A furat dintr-o maşină parcată în Brestovăţ! Unde l-au prins poliţiştii

La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…

8 ore ago

ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș

Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…

10 ore ago

Geaba Bolojan! După un ostaş în fruntea ţării, PNL propune un şomer în fruntea ţării

La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…

11 ore ago