Info si Utile

Curs de arhivar, din nou la CCIAT

Direcția Formare și Perfecționare Profesională a Camerei de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş organizează, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, o nouă serie a cursului de arhivar.

Cursul este autorizat de Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC) iar certificatele obținute la absolvire au recunoaștere națională și internațională și sunt emise de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației. Programul de formare se adresează persoanelor care fie ocupă funcția de arhivar sau îndeplinesc atribuții pe linie de arhivă la nivelul unei organizații și doresc să-și actualizeze cunoștințele și/sau să-și perfecționeze pregătirea profesională, fie persoanelor care doresc să-și dezvolte competențe în acest sens, sub îndrumarea formatorilor în domeniu.

Cursul se ține de luni până vineri, între orele 16 și 21, la CRAFT. Sunt 2 săptămâni teorie și 2 săptămâni practică, cu realizarea unei lucrări sub îndrumarea lectorului Adriana Muntean. Taxa de participare este de 1.000 lei, iar membrii CCIAT au o reducere de 10%.

Informații suplimentare și înscrieri, la Direcția Formare și Perfecționare Profesională a CCIAT – CRAFT, camera 110, numere de telefon 0256-219.173, 0256-294.922, e-mail, Tania Avramov – Manager DFP.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Se face CODRU la Ianova! În plus, s-au anunțat primele nume ale celebrului festival de muzică, ediția 2026

CODRU organizează o nouă acțiune de împădurire. 10.000 de copaci vor fi plantați la Ianova,…

10 minute ago

Resortul pentru animale FABISS – ”O lume fascinantă pentru animalul tău de companie”

Articolul de față este dedicat prezentării informațiilor și facilităților de cazare exclusiv pentru căței, urmând…

21 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 13 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 13.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

40 de minute ago

Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, întâlnire cu locuitorii din Traian înaintea începerii lucrărilor din zonă

Locuitorii din zona Traian sunt invitaţi luni, la Clopotul Libertății din piaţă, la discuţii privind…

13 ore ago

Începând de mâine, restricții de circulație rutieră în mai multe zone al Timişoarei

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat instituirea de restricții de circulație…

14 ore ago

Percheziţii la clanul Cârpaci din Timişoara, la solicitarea Procuraturii din Munchen. Acuzaţii de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane

Procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii de la BCCO au efectuta o percheziţie într-un imobil din…

15 ore ago