Politicieni

Doi parlamentari PNL de Timiș au reclamat campania anti-referendum

15 deputați din România cred că, în anul 2018, niște copii pot merge să filmeze un clip fără acordul părinților, fiind exploatați, probabil, de grupurile de interese care s-au declarat împotriva referendumului pentru redefinirea familiei. Doi sunt din Timiș și și-au pus semnăturile pe o solicitare adresată Autorității pentru Protecția Copilului.

Referendumul pentru redefinirea familiei a căzut „glorios” la începutul lunii octombrie, după ce numai 20,41% dintre alegătorii au trecut pe la secțiile de votare. Asta nu înseamnă însă că ecourile acestui plebiscit neasumat oficial de partide s-au stins. Ba mai mult, a fost marcată și o premieră: reprezentanții unei agenții de publicitate sunt chemați să dea declarații la Poliție, după ce au realizat un clip care promova neprezentantarea la vot.

Clipul realizat de Papaya Advertising este inspirat din „Povestea Slujitoarei”, după Margaret Atwood, o distopie în care femeile fertile sunt considerate un bun al societăţii, fără drept de a alege asupra propriei vieţi. În imagini, nişte copii crescuţi într-o astfel de societate sunt puşi să spună ce se sărbătoreşte pe 6 şi 7 octombrie, data la care a avut loc referendumul. Apoi, micuții asistau la arderea pe rug a unei femei, pe un câmp ce semăna cu zona Palatului Parlamentului.

Robert Tiderle, fondatorul agenţiei Papaya Advertising, a anunțat, zilele trecute, pe pagina sa de Facebook că a este convocat la Inspectoratul General al Poliţiei Române, ca urmare a unui memoriu adresat de un grup de 15 parlamentari, care au reclamat clipul „Copiii referendumului”. Cei 15 parlamentari au reclamat agenția la Autoritatea pentru Protecția Copilului, care a declinat ancheta către IGPR, Direcția de Investigații Criminale. Potrivit documentului prezentat de Vlad Petreanu, parlamentarii spun că au suspiciuni că micuții din clip ar fi fost exploatați!

Copiii folosiți în spotul video Papaya Advertising au acceptul părinților pentru a filma în acest videoclip și dacă s-a respectat interesul superior al copiilor? Vă rugăm să dispuneți o anchetă prin care să cercetația dacă copiii din spotul publicitar au avut acordul părinților la filmarea acestuia, dacă a existat o situație de exploatare a acestora sau dacă acești copii au fost abuzați emoțional sau economic.
Solicitare către Autoritatea pentru Protecția Copilului, plecată de la Camera Deputaților, Grupul Parlamentar al PNL

Solicitarea a fost semnată de 3 deputați PSD – Luminița-Maria Jivan, Titus Corlățean, Gabriel-Beniamin Leș, unul de la ALDE – Steluța Cătăniciu, unul de la Minorități – Andi Groșanu și 10 de la PNL – Ben-Oni Ardelean, Ioan Cupșa, Florica Cherecheș, Angelica Fădor, Andrei Daniel Gheorghe, Antoneta Ioniță, Dumitru Mihalescul (!), Nicolae Neagu și Pavel Popescu. O parte dintre ei sunt membrii marcanți ai comunității neoprotestante.

Doi dintre semnatari sunt deputați de Timiș: Ben-Oni Ardelean și Pavel Popescu. Ardelean este la al doilea mandat în parlament, după ce în perioada 2012-2016 a fost senator, iar Popescu este la primul. Ambii cred, în anul de grație 2018, că într-un stat membru UE niște copii ar putea fi exploatați într-un clip publicitar de promovare a unei teme care lor nu le convine.

Dar nu! PNL nu și-a asumat nicio poziție oficială referitoare la referendum. Și nici PSD. Niciunul dintre cele două partide nu a fost însă deranjat de bannerul pro-referendum care le transmitea românilor că dacă nu ies la vot, homosexualii le vor adopta copiii.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

15 ore ago

Primăria Timișoara caută depanatori și specialiști pentru întreținerea rețelei de date și voce, pentru 1,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană caută o firmă de specialitate care să se ocupe de rețeaua de date…

16 ore ago

A bătut un copil de 15 ani pentru lanțul de la gât! Acum își așteaptă pedeapsa

Tâlhărie în a doua zi de Crăciun! Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un…

18 ore ago

Cum arată lucrul la tunelurile de pe Margina – Holdea. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în vizită pe șantier/VIDEO

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat șantierul tronsonului de autostradă dintre…

18 ore ago

Cum va fi vremea în ultimul weekend din 2025

După ce luna decembrie a fost mult mai caldă ca de obicei, cel puțin până…

20 de ore ago

2025: anul în care improvizația s-a terminat

Lecții economice și politice dintr-un an ratat 2025 nu a fost anul crizelor spectaculoase. A…

22 de ore ago