Social

Plantarea a zeci de mii de copaci în Timiș, amânată de secetă

Echipa Plantăm fapte bune în România anunță amânarea acțiunilor de împădurire programate în Cralovăț-Timiș, pentru primăvara anului viitor. De vină este seceta.

Echipa Plantăm fapte bune în România plănuia ca în 17 noiembrie, la Cralovăț, în Timiș, să împădurească un teren de 5 hectare cu 25.000 de puieți forestieri de cer, frasin, paltin și cireș, cu ajutorul a aproximativ 1.000 de voluntari. Planurile au fost date peste cap de seceta din această perioadă, iar plantarea se amână pentru primăvara anului 2019.

„Am sperat că luna noiembrie va aduce ploi cantitative și temperaturi mai scăzute, specifice perioadei. Conform raportărilor meteorologice, seceta se prelungește și în săptămânile următoare în întreaga țară, iar valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale ale perioadei”, transmit cei din echipa Plantăm fapte bune în România.

Au fost amânate, de asemenea, și plantările de la Moinești – Bacău, Jegălia-Călărași și Grecești-Dolj, din motive similare. Inginerii silvici care expertizează proiectul au concluzionat că terenul prezintă un grad înalt de dificultate și este uscat în adâncime. În eventualitatea organizării acțiunii, există riscul de plantare incorectă, ceea ce ar periclita rata de prindere a puieților.

Conform echipei „Plantăm fapte bune”, în urma vizitelor de evaluare a terenurilor, conform procedurilor, s-au constat următoarele: în mare parte, terenul este compromis din cauza secetei prelungite și a lipsei de precipitații, în unele localități, terenul prezintă crăpături/cratere de 40-50 cm adâncime pe toată suprafața.

„Terenul este incredibil de tare și, chiar dacă o mică parte dintre voluntari ar reuși să sape gropile, operațiunea de tasare nu s-ar realiza corespunzător, lăsând rădăcinile puieților în aer. Sperăm la o iarnă cu precipitații, fie ploi, fie zăpadă. Ar ajuta enorm calitatea terenului”, declară Mihai Enescu, inginer silvic, membru al echipei PFBRo.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Aproape 200 de copii la un puternic turneu de tenis de masă. Începe a VI-a ediție a Dumbrăvița Championships Trophy

Unul dintre cele mai importante și așteptate evenimente ale tenisului de masă din Dumbrăvița se…

O oră ago

Circulație întreruptă pe E70 între Lugoj și Găvojdia din cauza unui accident cu autotrenuri

Joi, în jurul orei 10.30, ISU Timiș a fost anunțat despre producerea unui accident rutier…

2 ore ago

Cronica unui meci de fotbal care a ținut doar… 10 minute!

Pentru că așa se întâmplă în țara în care neprofesionalismul este ridicat la rang de…

3 ore ago

Lucrările de la noul sens giratoriu de la Cărpiniș sunt pe final/Foto

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că sunt aproape de final lucrările de amenajare…

4 ore ago

Probleme descoperite la balastierele din Timiș. Garda de Mediu a dat amenzi de sute de mii de lei

Controale le desfășurate de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș la balastierele din…

4 ore ago

Fost lider al PNL Dumbrăviţa, plecat din partid pe motiv de PSD, a împrumutat cu un milion de lei… PSD-ul

Numele fostului preşedinte al PNL Dumbrăviţa, Cristian Rusu, se regăseşte pe lista firmelor/persoanelor care au…

4 ore ago