Primăria Timişoara

Peste 1,3 hectare în zona Ovidiu Balea, pentru containerele-adăpost pentru oamenii străzii ale Primăriei Timișoara

Primăria Timișoara va da Direcției Sociale un teren de 1,3 hectare pe strada Ovidiu Balea, pe care vor amplasate containerele metalice destinate oamenilor străzii. Acestea trebuiau puse în altă zonă a orașului, dar era prea complicat de făcut documentația, așa că s-a preferat altă soluție.

Pe ordinea de zi a viitorului plen al CL va apărea un proiect privind „darea în folosință gratuită către Direcția de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara, a terenului situat în Timișoara str. Ovidiu Balea nr. 63, înscris în C.F. nr.402560- Timișoara, în suprafață de 13.063 m.p”. Practic, PMT vrea să mute aici adăpostul pentru oamenii străzii, amenajat într-un fost punct termic de pe strada Învățătorului.

Primăria a cumpărat, de ceva vreme, 8 construcții modulare care sunt acum într-un depozit al STPT. Fiecare astfel de container are grup sanitar cu cabină de duș, corpuri de iluminat, boiler, chiuvetă, geamuri termopan, dar și ventiloconvectoare pentru încălzire și răcire. Urmează să vină și al nouălea, care va fi cabinet medical. Fiecare dintre ele a costat aproximativ 18.000 lei. În primăvară, s-a decis amplasarea lor pe strada Homorod, pe un teren de peste 6.000 mp, pentru care a fost emisă o HCL. Între timp, s-a constatat însă că era nevoie și de PUZ, și de alte documentații, așa că s-a luat decizia mutării.

„Vrem să folosim aceste containere ca adăpost de iarnă, dar și pentru situații de urgență în ceea ce privește cazarea. Vrem să mutăm spațiul de pe str. Învățătorului, spațiu care aparține Colterm, pentru că nu sunt condiții acolo. Îl igienizăm în fiecare an, vopsim, dar nu ni se pare un loc potrivit. Acum am identificat un alt teren, vrem să punem construcțiile modulare în spate și, dacă se ivește o altă investiție pe fonduri europene, putem folosi acel teren”, explică viceprimarul Farkas Imre apariția noului proiect.

Terenul de pe strada Ovidiu Balea se află lângă calea ferată, pe partea stângă lângă pod. Nu foarte departe, pe cealaltă parte a drumului, sunt terenurile pe care PMT ar vrea să le dea tinerilor sub 35 de ani, pentru a-și face case. În zona respectivă este deja voie să fie amplasate construcții modulare P+2, grație unei HCL din vara lui 2013. „Fiind construcții modulare, pot fi mutate oricând. Este un fel de refugiu acolo, un teren la marginea orașului, pentru a nu crea deranj”, mai spune „vicele”.

Centrul de pe strada Învățătorului va rămâne funcțional și acest an, pentru că „tabăra” de containere nu va putea fi operațională într-un timp atât de scurt. „E nevoie de utilități, curent, apă, căldură, proceduri care sunt consumatoare de timp. Anul acesta deocamdată rămânem pe str. Învățătorului. Am vrut să-l mutăm anul acesta, dar au fost complicații cu terenul inițial”, ne-a mai precizat Farkas.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Transfer de senzație! Dublu campion al României și câștigător al Cupei, în alb-violet

Vorbim de cel mai important transfer al anului la Politehnica. Un jucător cu un CV…

7 ore ago

Descoperire terifiantă! S-a sinucis în apartamentul închiriat

Astăzi, 19 ianuarie 2026, polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați de către o…

7 ore ago

Transfer util! Un tânăr de 18 ani, cu partide în Liga 2 vine la Politehnica

Întărire la mijloc, dar și „problema juniorului” rezolvată! Mijlocașul Raul Ailenei (18 ani) a semnat…

8 ore ago

Nu scăpăm de nopți cu ger! În Banat, vremea va reintra în normal spre weekend

Săptămâna a început cu o noapte extrem de geroasă în toată țara, iar temperaturile vor…

9 ore ago

Colterm are planuri investiționale mari și în anul 2026

Anul 2025 a fost unul plin de lucrări de întreținere pentru cei de la Colterm.…

12 ore ago

Mii de timișoreni și-au plătit impozitele la primele ore ale zilei. Serverele DFMT, la un pas de a fi blocate

Timișorenii s-au arătat extrem de interesați de nivelul impozitelor pe care vor trebui să le…

12 ore ago