Poarta de intrare în oraș de pe Calea Aradului a fost demolată în doi timpi și trei mișcări, în noaptea de miercuri spre joi. S-a făcut cu blocarea traficului și tot tacâmul, însă fără ca operațiunea să fie anunțată. Primăria Timișoara a fost amendată, în trecut, cu 70.000 lei pentru această structură.
Poarta de intrare în oraș de pe Calea Aradului a fost pusă, în sfârșit, la pământ. Muncitorii de la Colterm au lucrat câteva ore bune în noaptea de miercuri spre joi, în condiții de trafic închis total de către poliție. Restricția de trafic n-a fost anunțată, așa că șoferii care au avut drum în zonă au avut parte de o surpriză neplăcută. Demolarea a fost menționată totuși de primarul Nicolae Robu, fără însă ca acesta să ofere o dată exactă la care va avea loc operațiunea.
„Este în fază avansată și noua arteră de legătură între Aradului și Torontalului, pe acel fost drum. Deocamdată nu se pot face racordurile la Calea Aradului, până nu se demolează acea poartă de intrare în oraș. Ea va fi demolată zilele următoare și imediat se vor putea face racordurile și atunci se va putea finaliza și această lucrare. Noi ținem ca ea să fie finalizată și dată în folosință până la venirea iernii”, spunea, marți, 20 noiembrie, edilul.
Pe 17 septembrie 2017, poarta de intrare în Timișoara de pe Calea Lugojului s-a prăbușit în timpul unei furtuni de o violență extremă. Structura a căzut pe mașina unui tânăr de 24 de ani, care a fost ucis pe loc. Atât acea poartă, cât și cea de pe Calea Aradului au fost „estetizate” în mod identic, în 2015, cu aproxmativ 50.000 de euro / bucată. Lucrările, plătite de la bugetul local, au fost atribuite prin încredințare directă către Stareto SRL, firmă care a avut, de-a lungul timpului, mai multe contracte cu municipalitatea.
În noiembrie 2017, panourile de 50.000 de euro cu care fusese „estetizată” poarta de pe Calea Aradului au fost date jos, la recomandarea Inspectoratului de Stat în Construcții, care a considerat că structura nu este sigură. S-a dispus atunci și amendarea municipalității cu 60.000 lei, respectiv a firmei care a făcut „estetizarea”, Stareto SRL, cu 20.000 lei. La jumătatea lunii martie 2018, după noua intervenție a pompierilor, Prefectura Timiș a cerut Inspectoratului de Stat în Construcții să facă încă un control. În urma acestuia s-a constatat că PMT nu a dispus expertizarea construcției. În consecință, PMT a fost amendată cu încă 10.000 lei. (sursa foto: www.pressalert.ro)
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…