Primăria Timişoara

Se încheie sezonul de navigat pe Bega. Vaporașele intră curând în hibernare

Primul sezon oficial de transport de persoane pe Bega e aproape gata. Cele 7 vaporașe ale STPT vor fi trase la mal în două săptămâni. Din luna august, de când au început să circule în mod regulat pe Bega, peste 80.000 de oameni au ales acest mijloc de deplasare, cei mai mulți ca formă de agrement.

Cele 7 vaporașe cumpărate cu 2 milioane de euro de Primăria Timișoara au intrat în circuitul de transport public la începutul lunii octombrie, după aproape 2 ani de bâlbâieli legislative. Ele merg de luni până vineri, câte trei, între orele 11 și 18, de la Solventul la Uzina de Apă, în sistem de transport în comun, iar în weekend, câte unul, în regim de agrement. Costul unei călătorii cu vaporașe este de un leu.

Ambarcațiunile nu pot însă circula în condiții de iarnă, așa că vor fi trase pe dreapta în prima săptămână din decembrie, potrivit reprezentanților STPT. Din 8 decembrie, ele vor fi duse în zona Dâmbovița, unde li se va face revizie și vor fi protejate până la primăvară. În cele două luni și patru zile cât au circulat în regim de transport în comun, vaporașele au transportat aproximativ 30.000 de oameni. Vaporettele au avut succes la cei care au vrut să facă plimbări de agrement: au fost peste 50.000 de doritori care au ales această formă de deplasare, din luna august și până acum.

Cele 7 vaporașe, care au toate denumiri de regi și domnitori, au fost construite la Galați și au costat bugetul local aproape 2 milioane de euro. Ele au fost cumpărate ca parte a proiectului de modernizare, cu fonduri europene, a malurilor Begăi, transportul în comun fiind o condiție a acestuia. Prima cursă de pasageri pe Bega s-a înregistrat în 1869, transportul de persoane pe Bega fiind întrerupt în 1967.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

4 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

4 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

6 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

6 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

6 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

9 ore ago