Social

Caravană de Crăciun Lions: sute de kilometri pentru zeci de copii săraci din Timiș / FOTO

Caravana de Crăciun a Clubului Lions Timișoara Bastion se pune și în acest an în mișcare. 500 de kilometri va parcurge caravana pentru a aduce copiilor cadouri.

Mulți dintre acești copii abandonează școala pentru că nu au rechizite și haine adecvate sezonului rece, iar unul dintre obiectivele caravanei este de a preîntampina abandonul școlar din aceste cauze. Caravana va parcurge 500 de kilometri pentru a ajunge la 70 de copii din 25 de familii fără posibilități materiale. Fiecare dintre acești copii va primi un sac plin cu cadouri: rechizite, hăinuțe, obiecte de igienă, sucuri, jucării și multe dulciuri. În plus, pentru fiecare familie se vor pregăti pachete conținând alimente și produse de primă necesitate. Banii pentru cadouri au fost strânși prin contribuția membrilor clubului și a altor persoane care au sprijinit proiectul.

„An de an vedem sărăcia în care trăiesc mulți dintre acești copii. Îmi amintesc și acum bucuria enormă din ochii unei fetițe care a găsit în sacul cu cadouri rechizite și pastă de dinți! Unii dintre acești copii nu au primit niciodată cadouri de Craciun, până acum! Atât de gravă este situația lor… Vrem să aducem un zâmbet pe fața lor prin acțiunea noastră. Cu ajutorul oamenilor cu inimă mare, sunt sigur că o vom putea face. Oricine poate să ajute cu orice. Cel mai simplu mod este să facă o donație în bani pe site-ul nostru“, a declarat Aurel Rusu, președintele Clubului Lions Timișoara Bastion.

Cei care doresc să sprijine această inițiativă sau să afle mai multe informații o pot face aici.

Caravana este organizată în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș.

[ngg src=”galleries” ids=”4174″ display=”basic_thumbnail”]

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

4 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

38 de minute ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

12 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

15 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

16 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

16 ore ago