liviu dragnea
Președintele PSD, Liviu Dragnea, este convins că în spatele încercării sale de revocare stau Klaus Iohannis, DNA, fotul secretar general al PSD, Marian Neacșu și Raluca Turcan. Un rol i-a fost atribuit și fostului șef SRI Florian Coldea, dar prin intermediul deputatului de Timiș, Marilen Pirtea.
După încercarea (opoziția spune reușită) de debarcare a lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților, liderul PSD a avut o scurtă conferință de presă. El l-a acuzat pe președintele Klaus Iohannis că ar fi principalul coordonator al acestui „puci”.
„Nu e prima dată când au cerut revocarea. Astăzi vedem încă o încercare eșuată de a prelua Guvernul. Tot cu japca vor să preia și Parlamentul, ăsta e stilul lui Iohannis, cum a luat cu japca și casele din Sibiu, vrea să preia și aceste instituții. Nu se întâmplă nimic fără corodonarea lui Klaus Iohannis. De câteva săptămâni bune, o parte dinte liberali și foști membri PSD se tot lăudau că îl au în spate pe Klaus Iohannis care împinge lucrurile și încurajează să se mobilizeze pentru a dat jos Gvernul”, a declarat Dragnea.
Dar conspirația nu se oprește aici, în ea implicându-se, potrivit lui Dragnea, inclusiv fostul secretar general al PSD, Marian Neacșu, exclus din partid, dar și DNA. Un rol i-a găsit și deputatului PNL de Timiș, Marilen Pirtea, cel care a condus ședința paralelă a Camerei Deputaților. „O coincidență în care nu crede nimeni, doamna Carmen Mihălcescu (al doilea vicepreședinte PSD al Camerei Deputaților – n.a.) a fost chemată la DNA. Sper să fie ca martor sau cine știe. La doi li se făcuseră cereri de revocare. Domnul Pirtea, de la PNL, profesor care l-a luat pe domnul Coldea la Timișoara, era în plan să conducă lucrările. Aseară l-am împuternicit pe domnul Iordache să conducă lucrările. Nu am fost în sală pentru a-i lăsa să se desfășoare. Da, știam de plan, e un plan făcut de Marian Neacșu cu doamna Raluca Turcan. Spuneau că e un plan de Oscar, nu are nicio legătură cu legea și legea trebuie respectată.”, a mai spus Dragnea.
Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o…
Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni,…
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și…
În acest weekend se pune în joc primul trofeu din rugby-ul românesc intern la nivel…
De luni, 30 martie, intră în vigoare primele restricții de circulație aplicate pentru demararea lucrărilor…
În zona unde viitoarea Centură de Vest a Timișoarei va întâlni drumul național, lângă localitatea…