România, Timișoara nu mai pot fi guvernate cu „norocul prostului”

Când știi că ești nepregătit într-o problemă, dar soarta te ajută să-ți iasă bine, atunci n-are sens să mai faci valuri cu tot felul de aroganțe de doi bani. Taci și zici „mersi”. E suficient. Nu te apuci să ieși în presă și să arunci cu rahat în ventilator, cum a făcut Nicolae Robu, primarul Timișoarei, după ce a scăpat cu bine după prima ninsoare abundentă din acest sezon de iarnă. Treburi precum deszăpezirea cu firma proprie a primăriei care-ți face treaba că tu n-ai fost în stare să închei un contract merg în situații de criză, dar nu poți să faci o regulă din asta și, mai ales, nu te lauzi cu găselnița ta. Când spui că ai 30 de utilaje din care, conform presei, îți merg numai 11, când lumea se omoară pe un loc de parcare pe străzile lăturalnice îngropate de zăpadă, dar vin sărbătorile și toată lumea e fericită, asta nu înseamnă că tu ești Zoro și că istoria te va reține ca un mare administrator public.

Poate că și Viorica Dăncilă, premierul României și al Europei timp de șase luni, va trece cu bine până la urmă de sarcinile ce le are țara preluând președinția rotativă a UE. Poate că se ocupă ei de tot, europenii, instituțiile funcționează oricum și fără organizarea lui Dragnea & compania, astfel că după șase luni ar fi culmea să vină „geniul” din Videle să se laude că performanțele sale transfrontaliere. Dar până la urmă viața nu te iartă. Exemplul cel mai bun a fost cel al „domnului Dan”, președintele partidului OTV. Până la un punct te poate ajuta și norocul prostului, dar nu te poți da mare arhitect al României sau al Timișoarei când păcălești o comunitate întreagă.

Așa și cu Nicolae Robu înfipt în treburile Timișoarei. Nu mi-ar sări în ochi nici ce reușește bine, nici ce face prost edilul liberal dacă nu s-ar fi lăudat cu deszăpezirea făcută pe genunchi de SDM în aceste zile. Mai grav mi se pare altceva. Niciodată nu am trăit o senzație mai intensă ca acum că trăiesc într-un oraș fără gospodar în frunte. Mizerabil, deplorabil, dar mai degrabă sentimentul că într-un oraș ca Timișoara, cel mai vestic mare oraș al Românei, numele de care se leagă atâtea premiere urbane europene, ai ajuns să nu ai unde arunca o hârtie într-un coș de gunoi. „Construcția” atentă, cu vârf, din gura unui coș de gunoi stradal este imaginea cea mai jenantă ce mi-a rămas despre orașul în care m-am născut. Un cotor de măr dacă mai arunci, totul se prăbușește pe stradă și cine știe când toate vor reveni la normal.

Te apucă scârba și nu dramatizez ieftin. Primarul Nicolae Robu greșește enorm când tratează cu atâta lejeritate problema gunoiului. Zece pasaje Jiul, Popa Șapcă sau Solventul de-ar face nu câștigă în imagine cât pierde prin această mizerie specifică periferiei continentului sud american. Mi-e frică că astăzi nu ne golește nimeni coșurile de gunoi, mâine nu vom avea apă și se va minuna primarul cât de bine s-a descurcat aducându-ne-o cu cisterna, poimâine nu ne va merge iluminatul stradal adăugate toate la alte nereguli cu care ne-am obișnuit deja.

Deseori îi găseam scuze primarului liberal când părea hăituit de presă. Până aici însă. Dacă mâine ar fi alegeri locale aș recomanda oricui să nu mai voteze un primar care nu este în stare să facă ceva minimal: un contract pentru deszăpezire, un contract pentru dezinsecție, un contract pentru ridicarea gunoiului din coșurile stradale, un contract pentru măturatul stradal, apă, canal și toate lucrurile de bază într-un oraș normal. Și se mai și laudă!