Social

Amenzi pentru cei care fac scandal, fumează sau cerșesc în mijloacele de transport în comun din Timișoara

Polițiștii locali i-au amendat pe cei care cerșesc, fumează sau fac scandal în tramvaie, troleibuze și autobuze, în Timișoara. 180 de persoane au „încasat” câte o amendă.

Oamenii legii acționează în mijloacele de transport în comun, alături jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș, pentru a preveni furturile din buzunare și poșete, dar și împreună cu lucrătorii Societății de Transport Public Timișoara. Au loc tot felul de „întâmplări” în mijloacele de transport și în stațiile de așteptare, cum ar fi tulburarea liniștii publice, apelarea la mila publică, deteriorările, fumatul și consumul de alcool.

De la începutul acestui an, polițiștii locali au aplicat un număr de 180 sancțiuni contravenționale pe diferite linii, cele mai multe nereguli fiind constatate în zonele Traian, Piața Crucii, Maria, Piața 700, 3 August 1919.

 

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Alianța Timișoara Universitară dă startul ediției a IV-a a târgului educațional „Timișoara – ATU pentru educația ta”

Târgul va avea loc miercuri, 18 martie, în intervalul 09:00 - 15:00, la Timișoara Convention…

2 minute ago

“Bizoni” la volan. Amendaţi după ce au blocat accesul în clinici medicale sau grădinițe

De la începutul acestui ani, peste 300 de şoferi au fost sancționați de polițiștii locali…

24 de minute ago

Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi modernizat: piațetă modernă, fântâni arteziene și mai mult verde

Schimbare în bine! Primăria Orașului Sânnicolau Mare anunță începerea unei etape majore de transformare a…

29 de minute ago

O nouă față pentru centrul orașului Sânnicolau Mare: piațetă modernă, fântâni arteziene și mai mult verde, cu sprijin european

Primăria Orașului Sânnicolau Mare anunță începerea unei etape majore de transformare a zonei centrale, în…

40 de minute ago

Antrenorul de primari. Reforma administrativă de la Simonis cetire

N-au trecut patru mandate cu primari aleși în noile unități administrative înființate după referendumuri de…

4 ore ago

Invitație… dulce la Ghiroda! Târgul Apicol se întoarce în acest weekend cu o ediţie aniversară

Sâmbătă şi duminică la Ghiroda se va desfăşura tradiţionalul Târg Apicol, ajuns la ediţia aniversară…

4 ore ago