Diverse

A murit un arheolog renumit. Alexandru Szentmiklosi a demonstrat că lângă Timișoara se află cea mai mare cetate din Epoca Bronzului din lume

Alexandru Szentmiklosi, șeful Secției de Arheologie a Muzeului Național al Banatului, a murit sâmbătă seara, fiind victima unei boli crunte. Cunscutul arheolog a scos la iveală artefacte prețioase și a demonstrat că lângă Timișoara se află probabil cea mai mare cetate de Epoca Bronzului din lume.

Alexandru Szentmiklosi s-a stins din viață la numai 47 de ani, în urma unei boli necruțătoare. Era Doctor în Istorie, cu stagii de pregătire la Berlin, Würzburg, Padova și București, membru în Comisia Națională de Arheologie. A deschis și săpat în peste 30 de șantiere. „A demonstrat că lângă Timișoara se află probabil cea mai mare cetate de Epoca Bronzului din lume, contemporană cu perioada Războiului Troian. A reușit să redeschidă șantierul de la Cornești – Iarcuri ce a stat neatins aproape un secol. A scos la iveală artefacte prețioase, a adus specialiști din toată lumea să studieze enigmele vechii cetăți. Din păcate, vorbim la trecut… Dumnezeu să te odihnească. Noi te vom purta mereu în gândurile și în inimile noastre”, transmit reprezentanții Muzeului Național al Banatului.

Înmormantarea va avea loc marți, 15 ianuarie 2019, de la ora 13.00, în cimitirul din cartierul Freidorf, de pe strada Constantin Nottara, nr. 16.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Noi investiţii din fonduri europene în educația copiilor din Șag

Școala Gimnazială Șag  beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…

21 de minute ago

Cu ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

2 ore ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

15 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

17 ore ago