Nicolae Robu surprinde din nou prin ultimele declarații făcute. Primarul Timișoarei nu-l consideră potrivit pe Crin Antonescu – fost președinte al PNL din 2009 până în 2014 – ca și candidat pe lista PNL la europarlamentare.
Potrivit celor de la Agerpres, Robu menționează că fostul preșdinte interimar al României nu corespunde așteptărilor electoratului PNL. „Nu consider potrivit ca domnul Crin Antonescu să deschidă lista PNL. Mai mult, nu consider potrivit ca domnul Crin Antonescu să fie pe listă, pe orice poziţie. Electoratul PNL, acea parte a societăţii româneşti care ar putea deveni electorat PNL au cu totul alte aşteptări pe lista de candidaţi PNL a anului 2019. Vor oameni care la întrebarea atât de în vogă în 1990, ‘Ce-ai făcut în ultimii cinci ani?’, categoric readusă în actualitate în 2019, să aibă ce să răspundă pe cel puţin două coordonate, respectiv în lupta cu PSD şi în planul realizărilor lansate în urmă. Oricât de bun vorbitor este domnul Antonescu – şi este cel mai bun vorbitor, eu aşa îl consider şi acum -, la întrebarea menţionată nu poate răspunde entuziasmant, de fapt, nu poate răspunde decât oral, prin tăcere, în scris, prin liniuţă”, a afirmat Nicolae Robu.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…