Un turc care adăpostea mai mulți migranți în tirul pe care-l conducea a fost „mirosit” de oamenii legii din cadrul Punctului de Frontieră Nădlac – Nagylak. Șoferul a încercat să treacă granița astăzi, la câteva minute după miezul nopții.
În vârstă de 46 de ani, conducătorul automarfarului marca Scania, înmatriculat în Turcia, transporta, conform documentelor de însoțire, castane din Turcia, pentru o societate comercială din Germania. În urma controlului, polițiștii de frontieră au descoperit în interiorul remorcii șapte persoane – trei femei și patru bărbați.
La sediul poliției de frontieră s-a stabilit că este vorba de doi sirieni și cinci irakieni, cu vârste cuprinse între 14 și 29 de ani. A fost întocmit dosar penal pentru trafic de migranți pe numele șoferului și trecere ilegală a frontierei de stat față de cei șapte străini.
Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…
Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…
Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…
Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…
Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…