Panică pentru o familie din localitatea timișeană Tomnatic. Casa acestora a fost cuprinsă de flăcări azi-dimineață, în jurul orei 10.35. Incendiul s-a soldat cu două victime.
Până la sosirea pompierilor, două persoane aflate la fața locului – un bărbat și o femeie – au încercat să stingă flăcările, însă au suferit arsuri la nivelul mâinilor și picioarelor, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale. În momentul sosirii pompierilor incendiul cuprindea aproximativ 30 de metri pătrați ai unei încăperi. Au ars mobilierul și alte materiale combustibile aflate în cameră. S-a intervenit din partea Subunității de Pompieri Sânnicolau Mare cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și 10 pompieri.
Incendiul a pornit cel mai probabil de la jarul căzut din teracotă.
[ngg src=”galleries” ids=”4302″ display=”basic_thumbnail”]
Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…
Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…
Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…
O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…
Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…