Ministerul Educației Naționale transmite că nu intenționează organizarea unor clase separate pentru copiii cu nevoi speciale, ci dorește integrarea copiilor cu nevoi speciale în sistemul învățământului public de masă. Lămuririle sunt făcute cu privire la o declarație a ministrului Ecaterina Andronescu.
Ministrul Educației Ecaterina Andronescu a făcut o declarație controversată spunând că unii elevi cu cerinţe educaţionale speciale sunt trimişi în şcolile speciale, iar alţii integraţi în şcoală de masă. Ecaterina Androneascu a transmis că se gândeşte dacă ar putea împărţi mai mulţi într-un loc şi să punp profesori de sprijin.
Ministerul Educației Naționale (MEN) spune că „urmărește integrarea copiilor cu dificultăți de învățare în unitățile de învățământ de masă și dezvoltarea serviciilor de sprijin educațional prin creșterea numărului profesorilor de sprijin și a consilierilor școlari – cu suportul cărora se realizează terapiile necesare, precum și prin formarea cadrelor didactice care predau în clasele unde sunt integrați individual copii cu nevoi speciale (…) Declarațiile ministrului educației naționale, pe tema mai sus-menționată, au făcut referire întocmai la această necesitate, de a aloca suplimentar profesori de sprijin copiilor cu dificultăți de învățare. Precizăm că nu se intenționează organizarea unor clase separate, numai cu elevi cu cerințe educaționale speciale”.
DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…