Politica

PSD Timiş şi PNL Timiş încep bătălia pe Facebook, între trotinete şi alocaţii pentru copii

Odată cu apropierea alegerilor europarlamentare, săbiile au început să se ascută în organizaţiile PSD şi PNL din Timiş. Dincolo de declaraţiile politice, bătălia se dă acum şi pe Facebook, acolo unde postările războinice/ironice sunt tot mai dese.

Echipele de comunicare din PSD Timiş şi PNL Timiş încep să iasă din amorţeală, odată cu apropierea alegerilor, iar unul din câmpurile de confruntare este reţeaua de socializare Facebook. Acolo unde, după o lungă perioadă în care nu se făceau postări belicoase, a început bătălia. Astfel cei din PSD Timiş se laudă exact cu un lucru cu care se împăunează şi preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu. Este vorba de cele 44 de autobuze electrice pe care guvernul le face cadou Timişoarei. În schimb Robu este ironizat pentru realizările” sale. 44 autobuze electrice. Guvernul PSD-ALDE alocă 33 de milioane de lei pentru Timişoara. 10 (Zece) trotinete… de la Primăria Timişoara şi primarul Nicolae Robu”, scriu PSD-iştii. În alte postări, cei din PSD nu uită să amintească şi de cele 63 de milioane de lei alocate Centurii de Sud de către guvern.

În schimb, liberalii marşează pe măjorarea alocaţiei pentru copii, amendament PNL, la care PSD a votat contra. Parlamentarii #PSD+#ALDE Timiș, încă o <<lovitură>>!
– După votul împotriva copiilor, ei au votat (și) ÎMPOTRIVA PENSIONARILOR!
– Amendamentul #PNL pentru majorarea punctului de pensie cu 9% de la 1 ianuarie 2019 a fost RESPINS de #PSD! Mai îndrăznești să crezi?
#RusinePSD #RusineALDE #RomaniiTrebuieSaStie”, este un ultim mesaj de pe pagina de Facebook a PNL Timiş, însoţit de fotografiile parlamentarilor PSD şi ALDE din Timiş: Bianca Gavriliţă, Alfred Simonis, Matei Suciu, Adrian Diaconu, Eugen Dogariu (toţi PSD) şi Marian Cucşa (ALDE). Postarea vine a doua zi după un alt mesaj, în care sunt puşi la zid parlamentarii PSD de Timiş care au votat împotriva majorării alocaţiilor pentru copii. “Ei sunt parlamentarii PSD Timis care au votat împotriva majorării alocațiilor copiilor!
#RomaniiTrebuieSaStie”, se arată în mesajul însoţit de fotografiile celor cinci parlamentari PSD de Timiş.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

3 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

4 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

7 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

8 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

8 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

8 ore ago