Opinii

Secţia Specială, SS-ul „Fuhrerului” Dragnea

Ultimele evenimente demonstrează cu prisosinţă de ce Liviu Drgnea şi grupul infracţional creat în jurul său şi-au dorit atât de mult înfiinţarea Secţiei speciale pentru investigarea magistraţilor. Iar slugoiul Tudorel Toader s-a executat. Chit că mai exista şi o Inspecţie judiciară care se ocupa cam de aceleaşi lucruri. Şi asta în pofida recomandărilor Comisiei de la Veneţia care anunţa că, prin înfiinţarea acestei structuri, există „riscul de a deveni un instrument de presiune și intimidare asupra judecătorilor și procurorilor”.

De asemenea, Comisia Europeană, prin Raportul MCV din 13 noiembrie 2018, solicita „suspendarea imediată” de la punerea în aplicare a modificărilor aduse Legilor Justiției și a ordonanțelor de urgență subsecvente, inclusiv înființarea secției speciale pentru anchetarea magistraților.
Se ştia aşadar că, prin acest demers, se diminuează serios şansele României de-a intra în Spaţiul Schengen şi poate chiar mai mult. Fiindcă tot mai multe voci din Uniunea Europeană cer suspendarea fondurilor pentru ţările care nu respectă statul de drept. S-a şi votat o astfel de rezoluţie în Parlamentul European şi, cine credeţi că au votat contra? Eurparlamentarii PSD şi ALDE, evident. N-au contat însă aceste lucruri pentru infractorii care şi-au văzut mai departe de ale lor. Iar secţia nou înfiinţată şi-a intrat în pită. Normal, era nevoie acolo şi de un magistrat obedient, cum este Adina Florea, cea care spunea că n-a fost niciodată un procuror independent.
Şi astfel în malaxorul secţiei au ajuns toţi cei care se opuneau confiscării ţării de către grupul organizat. De la Cristina Tarcea, preşedintele ÎCCJ, până la Laura Codruţa Kovesi. Iar pe ţeavă apare acum şi Augustin Lazăr, care foarte probabil urmează să fie anchetat pentru… un comunicat de presă. Şi am amintit doar nume cunoscute, fiindcă sunt mulţi alţi procurori şi judecători vizaţi de acest Schutzstaffel (SS) pus la dispoziţia grupului infracţional. Aşa cum SS-ul era un fel de gardă pretoriană a lui Hitler, aşa se trasformă şi Secţia Specială într-un braţ înarmat al lui Dragnea.
Mai mult, cu această Secţie se ajunge, în fine la marea dorinţă a lui Dan Voiculescu, unul din păpuşarii actualei puteri. “Degeaba am câştigat puterea, dacă nu luăm şi justiţia”, spunea Voiculescu după alegerile din 2012 care au adus USL la putere. După şapte ani, aproape au luat şi Justiţia. Fiindcă acum nici măcar nu mai e vorba de Kovesi, Tarcea, Lazăr, Danileţ şi cei care mai au curaj să vorbească. Aici e vorba de o ţară luată captivă de infractori, care au acum la îndemână totul: putere, bani, Curte Constituţională, Radio-ul şi Televiziunea publice, trusturi de presă (evident patronate de infractori) etc. Prin SS, dacă lucrurile continuă în aceeaşi manieră, vor avea şi Justiţia la dispoziţie. O justiţie făcută de Ghiţă, Elena Udrea, Mazăre, fraţii Cosma etc. Iar atunci noaptea polară se va aşterne peste România. Da, mai e speranţa că s-au deşteptat şi românii, care văd, pe zi ce trece, că toate cadourile PSD-ALDE sunt otrăvite. Dar, odată întreaga putere cumulată în mâinile grupului organizat, mai avem certitudinea unor alegeri libere? Alegeri libere care depind tot de o justiţie independentă. De aceea SS-ul lui Dragnea are o miză atât de uriaşă.
P.S. Măcar Hitler a lăsat în urma lui nişte autostrăzi. Dragnea lasă o ţară pârjolită, vulnerabilă şi mega-îndatorată.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…

18 ore ago

Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan

„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…

19 ore ago

Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident

Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…

19 ore ago

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…

19 ore ago

Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri

Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…

20 de ore ago