Intensificarea valului de atacuri publice la adresa USR după parafarea alianței electorale cu PLUS este un semn că pasul făcut sâmbăta trecută este unul bun şi va aduce schimbarea din temelii a vechiului mediu politic, e de părere senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi. Cât privesc acuzațiile că USR și PLUS ar fi niște partide create de noua Securitate, Fălcoi spune că e de-ajuns să vedem cine sunt cei care lansează aceste acuzații.
Imediat după parafrarea alianţei între USR şi PLUS un val de atacuri din întregul spectru politic s-a revărsat asupra celor două formaţiuni. Printre acuzaţii este şi aceea că ambele partide ar fi fost consituite în laboaratoarele vechii sau noii Securităţi. „Este pentru prima dată în 30 de ani când niște partide nou constituite, formate din oameni care în majoritatea lor covârșitoare nu au mai făcut politică până acum, reușesc să se organizeze. Iar organizarea noastră de-acum amenință să spargă monolitul ăsta pe care și l-au creat de la Revoluție încoace partidele mainstream. Ăsta-i motivul pentru care s-au apucat acum să urle și să azvârle cu noroi acești dinozauri politici cu trecut neclar și îndoielnic. Uitați-vă la cei care ne acuză și veți înțelege foarte bine despre ce vorbesc. Suntem într-un scenariu de genul: <<hoțul care strigă hoții>>. Nu vi se pare bizar – ca să nu zic altfel! – că personaje ca Dragnea sau Băsescu s-au repezit să ne facă securiști? Tocmai Dragea, care tăia porci pentru servicii și făcea pe chelnerul pentru șefii SRI, și Băsescu, al cărui trecut legat de Securitate nu e încă lămurit s-au găsit să ne acuze de <<securism>> și de legături cu noua Securitate! Mi se pare de-o nerușinare strigătoare la cer!”, arată Fălcoi.
Aceste atacuri l-au convins pe senatorul USR că pasul de sâmbătă e unul bun. De asemenea, de aici ar veni și teama multora: „pentru că suntem singurii care, tocmai pentru că nu am mai făcut până acum politică și nu am fost parte din această construcție de compromisuri care este vechea clasă politică, îi putem asigura țării desprinderea de trecut. Noi nu am avut legături nici cu fostele, nici cu actualele servicii. În schimb, să vă spun ceva: în jurul lui Dragnea – care are acum obsesia asta bolnavă cu serviciile – sunt o mulțime de oameni care au avut legături cu Securitatea”.
Fălcoi îl da ca exemplu pe Anghel Gică, viceprimarul PSD din Alexandria, un apropiat al lui Dragnea, fost ofițer de Securitate care a și fost trimis în instanță de CNSAS. „Codrin Ștefănescu, bufonul PSD devenit acum mare apărător al lui Dragnea, după un scurt episod de <<dizidență>>, a fost în trecut membru PRM, partid înțesat de securiști, iar apoi a cărat servieta lui Adrian Năstase, care a adus în guvernele României zeci de foști securiști. Despre ce vorbim, deci?!”, a mai spus Nicu Fălcoi.
Alianța 2020 USR-PLUS tocmai asta vrea, să schimbe vechea clasă politică, bazată pe compromisuri uriașe și pe perpetuarea unui blat mizerabil, o clasă care a fost și este controlată din umbră de persoane care au avut legături cu fosta Securitate, mai arată senatorul.
Ăsta este motivul pentru care se tem de noi și pentru care am devenit ținta acestei campanii mincinoase și murdare. Convingerea mea este că românii le vor arăta, la vot, acestor ticăloși și mincinoși ordinari că vor să fie reprezentați de politicieni curați, onești și competenți și că nu-i mai vor în politică pe dinozaurii care târăsc după ei duhoarea atâtor compromisuri”, a mai spus Fălcoi.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…