Primăria Timişoara

Timișoara revine la normalitate. O firmă din Cluj va face curățenie pe străzi

Săptămâna viitoare, Primăria Timișoara va semna un contract pe o perioadă de patru pentru salubrizarea străzilor cu firma Brantner Servicii Ecologice din Cluj. Licitația s-a încheiat și nimeni n-a făcut contesație, a declarat satisfăcut primarul Nicolae Robu, într-o conferință de presă susținută la sediul PNL Timiș.

După aproape patru luni, în care străzile Timișoarei au fost ocupate de mizerie, instituția condusă de Nicolae Robu a reușit, în sfârșit, să găsească o firmă care să se ocupe de curățenia stradală. Este vorba de Brantner Servicii Ecologice din Cluj, firmă care mai are astfel de contracte în Sibiu, Dej, Reșița, DrobetaTurnu Severin și Piatra Neamț. Licitația s-a terminat fără să fie depuse contestații, astfel că, de săptămâna viitoare s-ar putea să avem străzi mai curate.

„Am încheiat cu succes de data aceasta licitația pentru salubrizare stradală. A câștigat firma Brantner Servicii Ecologice SRL cu sediul în Cluj-Napoca. Valoarea contractului este de 72.783.988 lei fără TVA, contractul este unul cadru pe patru ani. Referințele sunt că este o firmă serioasă. Sper să nu mai fie probleme ca cele cu care ne-am confruntat, fiind într-un gol de contract cu un operator specializat. În Cluj ei au contractul de salubritate pentru jumătate de Cluj”, a declarat Robu.

El s-a declarat mulțumit și de modul în care Horticultura s-a ocupat în aceste luni de curățenia stradală, afirmând că mai mult nu se putea. Cel mai probabil, contractul va fi semnat marți, imediat după aceea firma clujeană urmând să-și intre în atribuții.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

13 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

13 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

14 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

14 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

15 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

17 ore ago