Incendiu de proporții în zona Calea Șagului din Timișoara. Un depozit de deșeuri industriale reciclabile a fost cuprins de flăcările care puteau fi văzute de la zeci de metri distanță.
În momentul sosirii pompierilor focul cuprindea aproximativ 400 de metri pătrați, stivele de deșeuri având aproximativ 5-6 metri înălțime. Pentru cei din zonă a fost transmis și un mesaj prin sistemul ROALERT, pentru a nu se expune la fum și să pentru a rămâne în interiorul locuințelor.
Se intervine cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, doi ofițeri și 15 subofițeri. În ajutorul pompierilor a sărit și Colterm cu o autospecială de stingere a societății. Incendiul este localizat și pompierii se zbat să stingă flăcările.
Sursă foto: ISU Timiș.
[ngg src=”galleries” ids=”4333″ display=”basic_thumbnail”]
DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…