Invatamant

Învățătoare de la „Nikolaus Lenau”, premiată pentru excelență într-o gală la care a participat și președintele Klaus Iohannis

Andrada Mazilu, învățătoare la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara, a fost premiată pentru excelență la Gala MERITO 2019, care a avut loc miercuri seară. La evenimentul unde a fost prezent și președintele României Klaus Iohannis au fost premiate 12 cadre didactice din toată țara.

Andrada Mazilu, cea care derulează și proiectul „Inițiativa în Educație”, este cunoscută pentru implicarea ei în domeniul educației prin tot felul de proiecte adresate celor din sistemul de învățământ, fie ei elevi sau profesori. Andrada Mazilu are 29 de ani și este învățătoare la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara, este învățătoare, trainer și crede în educația nonformală.

„Dumneavoastră sunteți acei dascăli care nu ați așteptat reformele venite din Parlament sau de la Minister, ci ați venit cu soluții și proiecte proprii, și ați reușit. Vă felicit pentru această implicare și vă urez să continuați să luptați pentru ca fiecare copil din România să aibă o șansă la un viitor mai bun, fiindcă, în definitiv, pentru asta trăiește dascălul, să educe elevul, tânărul, studentul, în așa fel încât el să aibă succes în viață – în viața de tânăr și, pe urmă, în toată viața de membru responsabil al societății”, a declarat președintele Klaus Iohannis la deschiderea Galei MERITO 2019.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

14 minute ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

10 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

13 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

14 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

17 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

17 ore ago