Opinii

La trei decenii de la Revoluţie „Timişoara merită mai mult” decât Maria Grapini?

PSD avea deja de ceva timp un slogan pentru alegerile europarlamentare din acest an: „România merită mai mult” (simpatică autoironie aici, fiindcă România într-adevăr merită mai mult decât această guvernare PSD-ALDE). Mai avea astfel nevoie doar de o listă de candidaţi, pe care a finalizat-o luni. Dar nu înainte ca Liviu Dragnea să deseneze profilul perfect al candidatului PSD-ist: „În primul rând să fie patrioţi în fiecare celulă a corpului lor”.

De fapt, nu este vorba chiar de o listă a social-democraţilor, ci de o listă a Alianţei PSD-Antena 3. O alianţă neoficializată transparent prin vreun protocol, dar cât se poate de limpede, atâta timp cât în primele şase locuri figurează trei candidaţi impuşi de fostul puşcăriaş Dan Voiculescu şi Antena 3.  Este vorba de jurnalista Carmen Avram, eurocomediana Maria Grapini şi popa Terheş din America, ultimii doi neobosiţi luptători cu „statul paralel”, Soroş, DNA, Europa civilizată etc.

Iată cum a descris-o Liviu Dragnea pe Grapini, imediat după anunţare listei PSD-Antena 3: „Maria Grapini este un europarlamentar pe care îl apreciez pentru poziţiile pe care le-a avut în Parlamentul European, adoptate fără nicun fel de rezervă, teamă sau ezitare. O bună româncă şi un patriot foarte bun”. Aşadar, s-a înscris perfect în profilul cerut de liderul PSD, în toate celulele curgându-i sânge de român neaoş, dar care siluieşte limba română. Nu mai insist pe prezentarea celorlalţi doi candidaţi impuşi de Voiculescu şi mă opresc la Grapini, singurul reprezentant al Timişoarei pe un loc eligibil la alegerile europarlamentare. Şi vorbesc aici de toate partidele, nu doar de alianţa PSD-Antena 3 (da, mai există Bianca Gavriliţă, dar pe un loc mai degrabă neeligibil, decât chiar semieligibil).

Aşadar, Timişoara, de multă lume considerată cel mai european oraş din România, şi asta chiar dinainte de 1989, la alegerile pentru Parlamentul European are un singur candidat (mă rog, nici acela baş timişorean, vorba bănăţeanului). Şi aici ar fi o discuţie. Doar atâta poate oferi clasa politică din Timişoara? Acesta este capitalul uman al politicii timişorene? Doar Maria Grapini? Ca să nu spun „decât”. Aceasta să fie chintesenţa Timişoarei politice? Sau aici e vorba de influenţa pe care o au liderii politici timişoreni la Bucureşti? Una slabă spre foarte slabă.

Într-un an în care vom aniversa trei decenii de la Revoluţia izbucnită la Timişoara, Capitala Banatului se prezintă la alegerile europene cu Maria Grapini. Adică exact opusul a tot ce înseamnă spiritul Timişoarei şi năzuinţele Timişoarei din 1989. O înfocată antieuropeană, adversară a justiţiei, a statului de drept, dar şi a limbii române. Başca, pusă pe listă de un fost turnător dovedit la Securitate. Adică un nou afront al PSD pe obrazul Timişoarei. Iar dacă „România merită mai mult”, indiscutabil că şi „Timişoara merită mult mai mult” decât o asemenea prezenţă.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Primăria caută executant pentru un nou parc fotovoltaic la Timișoara

Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…

2 ore ago

Reparațiile la liniile cale modifică circulația pe mai multe trasee de tramvai

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…

2 ore ago

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…

4 ore ago

Cinci victime în urma unei neatenții în trafic! S-a întâmplat joi, în Timișoara

Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…

6 ore ago

Ioan Krausz, un tânăr sprinter pentru Timișoara

O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…

6 ore ago

Societatea Aquatim continuă acțiunea de montare în Timișoara a contoarelor inteligente

Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…

7 ore ago