Opinii

Timișul, județul din care au dispărut gospodarii?

N-ar fi corect față de primarul Nicolae Robu să vorbim doar de dezastrul estetico-ecologic prezent în Timișoara după ce multe luni mai nimeni nu făcea curat pe străzile orașului, să adune ce o grămadă de nesimțiți cu statut de timișoreni a găsit de cuvință să arunce tot ce-aveau prin mână. Nu, corect ar fi să-l condamne alegătorii pe responsabilul pentru Timișoara, Nicolae Robu primarul, dar trebuie spus ca lumea să știe ce nenorocire este și în alte localități, mai ales în zona rurală, acolo unde nu sunt bani și interes pentru contracte cu firme specializate în strângerea gunoiului. În categoria știri bune am văzut în ultima vreme acțiuni ale celor de la drumurile naționale. Parcări mai curate, tone de mizerie de pe marginea drumurilor adunate ca o normalitate într-o imensitate de anormalitate. Dar România nu stă toată pe marginea unor drumuri naționale.

Ce facem cu cealaltă Românie? Cea de pe drumurile județene, drumurile comunale sau România din boscheți. Agenția de Mediu a amendat Timișoara, iar Nicolae Robu a subliniat conotația politică a acestui gest. Au vrut să-l omoare pe el ca om politic, dar nu vor reuși, părea să spună edilul liberal. Chiar așa, de ce Mediul nu amendează și primarii mai mici? E nenorocire pe marginea drumurilor, iar acolo unde se face ceva se face doar pentru că un proiect de canalizare sau de îngropare a cablurilor de comunicații impune tăierea boscheților. Acolo să vezi dezastrul. Mizeria desprinsă din crengi și împrăștiată de vânt pe sute de metri din terenul agricol de pe marginea drumului. Treci printr-o localitate și vezi unde s-a lucrat și unde mai este acea vegetație sălbatică apărută după ce au fost tăiați toți plopii „rutieri”. Ieși din acea localitate și dai de o altă administrație cu primar ales degeaba, pentru care n-au lucrat alții, RDS-ul sau Aquatimul. Nu-ți trebuie culoare politică, nu îți trebuie statistici, ci doar să vezi cine își vede de treabă și cine nu.

Nu știu cine are responsabilitatea juridică pentru așa ceva. Dacă nu o au primarii, atunci amendezi tu Agenție de Mediu Consiliul Județean Timiș pentru drumurile lor, cele județene. Dacă nu sancționezi CJT-ul, atunci o fi ANIF-ul vinovat, dacă șanțurile alea pline de mizerie mai sunt numite îmbunătățiri funciare. Cineva e de vină și trebuie scos în față ca principal vinovat pentru felul cum arată Timișul. Nu zic de România, vorbim de Timiș, iar dacă Timișul și Timișoara arată așa, cum naiba o arăta România aia considerată necivilizată? Repet, dacă omorâți cumva un om și nu aveți cum să scăpați de cadavru, mergeți la sigur. Băgați-l într-un sac și aruncați-l în boscheții de pe marginea unui drum județean. Nimeni nu va căuta ani de zile ce e acolo, iar câinii vor face restul de treabă.

Cine se grăbește să prognozeze că vom avea curățenie de Paști în Timișoara, ca urmare a intrării în pâine a firmei de salubrizare stradală se înșeală amarnic. Răul făcut de deficitul de organizare al administrației Robu este mult mai adânc decât pare. Mizeria din Timișoara nu e numai cea de pe lângă borduri, de unde va fi luată de mașinile ce periază străzile. Mizeria e în pământ, între blocuri, în „insulele de verdeață” ce le-a promis Nicolae Robu desființate, iar apoi Mediul nu l-a mai lăsat să o facă. Apropos de acele „insule”, domnule Robu. Nu vă lasă Mediul să le desființați? OK. Erau două variante. Să dispară și ați aflat că nu se poate. Atunci ce face un gospodar, le lasă așa? Nu, atunci aranjați-le, dacă nu vreți s-aveți de alegeri portretul primarului ce-a lăsat praf și pulbere Timișoara. De mână cu Călin Dobra și salba de primari „gospodari” a Timișului.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

13 ore ago

Primăria Timișoara caută depanatori și specialiști pentru întreținerea rețelei de date și voce, pentru 1,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană caută o firmă de specialitate care să se ocupe de rețeaua de date…

13 ore ago

A bătut un copil de 15 ani pentru lanțul de la gât! Acum își așteaptă pedeapsa

Tâlhărie în a doua zi de Crăciun! Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un…

15 ore ago

Cum arată lucrul la tunelurile de pe Margina – Holdea. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în vizită pe șantier/VIDEO

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat șantierul tronsonului de autostradă dintre…

16 ore ago

Cum va fi vremea în ultimul weekend din 2025

După ce luna decembrie a fost mult mai caldă ca de obicei, cel puțin până…

18 ore ago

2025: anul în care improvizația s-a terminat

Lecții economice și politice dintr-un an ratat 2025 nu a fost anul crizelor spectaculoase. A…

20 de ore ago