Planuri mari pentru membrii Consiliului Județean Timiș. Aleșii județeni își propun realizarea unui drum care va facilita accesul mai ușor de la aeroport, la autostradă. Șoseaua ar urma să treacă prin teritoriul administrativ al comunei Ghiroda.
CJ Timiș își propune construirea unui drum județean care să facă legătura mai ușor între Aeroportul Timișoara și autostradă
Reprezentanții CJ Timiș vor să scoată la licitație realizarea studiului de fezabilitate pentru realizarea drumului județean.
„Vom face un nou drum județean, prin spatele comunei Remetea și acces direct la centură, un acces mult mai facil, vom ocoli și comuna Remetea și vom avea un acces la aeroport de pe autostradă mult mai rapid. Acum este în lucru documentația pentru a scoate la licitație realizarea studiului de fezabilitate. În momentul în care vom avea studiul de fezabilitate, atunci vom putea da mai multe detalii. Pot să vă spun doar că este un drum important, unde sper ca împreună cu Primăria Ghiroda, care și-a dat un acord de principiu să realizăm această investiție în parteneriat, și anume: Primăria Ghiroda să rezolve parte din investiție pe tronsonul de drum care străbate raza sa administrativă. Aici discutăm de un acces mult mai facil înspre aeroport de pe autostradă”, a spus Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…
Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…
Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…
Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…