Accidente

Accident pe Calea Aradului, la ieșire din Timișoara. O femeie a fost rănită

O femeie a fost rănită, astăzi, după-amiază, în urma unui accident rutier care a avut loc pe Calea Aradului din Timișoara. Vinovat se face un tânăr în vârstă de 19 ani, care nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din înaintea sa.

Accident pe Calea Aradului din Timișoara

Bărbatul în vârstă de 19 ani conducea pe DN 69 și venea dinspre Orțișoara, îndreptându-se spre Timișoara. Aflat pe banda 1 de mers, nu a păstrat distanța regulamentară față de mașina aflată în fața sa, condusă de o femeie în vârstă de 29 de ani. Șoferița a suferit răni ușoare.

La fața locului au intervenit echipaje ale poliției, pompierilor și mai multe ambulanțe. Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Foto: arhivă.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

O investiție de 50.000 de euro aduce procesele reale mai aproape de studenții UPT

De la teorie, la practică. Totul pentru studenți! La Universitatea Politehnica Timișoara, colaborarea cu mediul…

32 de minute ago

O interesantă expoziție dedicată manifestărilor funerare din paleolitic se deschide la UVT

Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește la sediul central de pe bulevardul V. Pârvan, nr.4,…

O oră ago

La începutul lunii mai vom putea circula pe drumul modernizat dintre Sânmihaiu Român și Șag/VIDEO

Mai e puțin timp până la momentul în care drumul județean care leagă Sânmihaiu Român…

O oră ago

Timișorenii sunt invitați la un concert de lăută solo de Ziua Muzicii Vechi

Ziua de sâmbătă, 21 martie, aduce, de la ora 19:00, concertul „Celebratio Musicae Antiquae”, dedicat…

O oră ago

O zonă din Timiș intră sub supraveghere din cauza unui caz de pestă porcină africană

În urmă cu câteva zile, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a confirmat…

O oră ago

“Nu s-au înțeles la preț.” Dominic Fritz explică de ce AUR n-a mai votat amendamentele PSD

Miercuri, PSD n-a mai reuşit să treacă prin Comisia de Buget amendamentele care ar fi…

2 ore ago