Politica

Mare satisfacţie la PNL Timiş. Unul dintre foştii componenţi ai cabinetului Cioloş trece de la PLUS la liberali

Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, a convocat o conferinţă de presă pe modelul „de urgenţă”, special pentru a anunţa preluarea unui fost membru PLUS. El l-a „furat” de la Dacian Cioloş pe Raul Pătraşcu, un cadru universitar timişorean în domeniul medicinei, cu studii în America, fost membru al Cabinetului tehnocrat.

Raul Pătrașcu și Nicolae Robu

Raul Pătraşcu spune că s-a simţit „îngrădit” în fostul său partid şi a decis să devină liberal, dar fără să i se promită funcţii de vreun fel, susţine acesta. El a vorbit la conferinţă special despre ce a schimbat în domeniul medicinei pe când la lucrat la guvern, a anunţat că ştie ce sporuri se dau în presă dacă faci „live-uri”, dar şi despre faptul că a revenit înapoi în România pentru a fi aproape de familie şi că nu se simţea împlinit în America, unde şi-a făcut studiile la Yale. De cealaltă parte, Robu a avut ocazia perfectă să demonstreze că în partidul din care face parte există tinerii cu care s-a mai lăudat săptămâna precedent. „Filiala Timiş a PNL, urmând linia generală a partidului nostru, este o organizaţie deschisă, care caută oameni valoroşi şi le asigură condiţii de afirmare. Vă vorbeam despre alţii, din când în când, ca replică, şi nicidecum în contexte în care eu să le port de grijă. Unii proclamă că ei sunt structurile pentru oamenii noi, că cei care au făcut ceva în viaţă trebuie aruncaţi în ceva coş sau o groapă, o astfel de abordare e greşită. Important este cine promovează valoarea şi aceasta nu are vârstă. De pe aceste poziţii, de deschidere a PNL, noi astăzi o să îl primim pe un tânăr valoros. Este un tânăr de 30 de ani şi care s-a format extrem de solid”, a spus liderul PNL Timiş.

Robu a adăugat că noul membru a avut activitate în cadrul PLUS, în comitetul de iniţiativă judeţean, chiar de la înfiinţarea acestuia. Până la urmă Pătraşul a acceptat, după mai multe invitaţii, să treacă la PNL. „Am decis să vin la PNL şi am acceptat invitaţia domnului primar pentru că am considerat că la PNL pot să îmi pun mai bine în valoare toate experienţiele şi cunoştinţele acumulate în timp, inclusiv ideile pentru reformă în sănătate. M-am simţit îngrădit acolo, a declarat noul membru PNL.

Întrebat despre atacurile lansate de alianţa dintre PLUS şi USR asupra primarului Robu, Pătraşcu a încercat să arate că foştii săi colegi de politică nu au atacat, de fapt, pe plan local: „PLUS nu a ieşit aşa de mult, şi am vorbit şi cu cei de pe local. Eu le consider greşite (n.r. criticile), pentru că eu cred că dreapta trebuie să fie unită. Poate să existe şi critică pozitivă, dar numai cât e este constructivă”. Despre Dacian Cioloş noul membru PNL a mai spus că i-a fost „un mentor şi un bun prieten”.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

10 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

12 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

13 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

14 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

14 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

14 ore ago