Marilen Pirtea
Deputatul PNL Marilen Pirtea spune că una din marile probleme ale învăţământului românesc este politizarea lui excesivă, simţită cel mai mult la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene. În numele PNL, el afirmă că aceste inspectorate ar trebui desfiinţate pentru ca învăţământul să fie depolitizat şi profesionalizat.
Marilen Pirtea
Coordonator al Comisiei de educație a PNL, Marilen Pirtea afirmă că învăţământul românesc are nevoie de profesionism, iar aici se poate ajunge doar prin depolitizarea sistemului. „Dacă principalul obstacol al depolitizării sistemului educațional este reprezentat de inspectoratele școlare județene, cele în care se concentrează instrumentele controlului politic, atunci, cu siguranță, e absolut necesar să desființăm aceste instrumente ale politizării, inspectoratele școlare de la nivel de județe”, a declarat Pirtea.
În multe dintre inspectorate se face simțită, în această perioadă, o stare de tensiune și incertitudine, din cauză că cei care se află în posturile de conducere ajung la finalul mandatelor, urmând ca Ministerul să organizeze concursuri sau să numească, a adăugat Pirtea. „Ministerul Educației Naționale nu explică public criteriile pe baza cărora unii dintre inspectorii școlari generali sau generali-adjuncți rămân pe funcțiile de conducere din inspectoratele școlare județene, ori care sunt criteriile pentru numirea altora noi. Se pare că devine chiar o politică oficială maniera total netransparentă de angajare a acestor funcționari publici, transformați astfel în instrumente utile pentru deplina subordonare politică a conducerilor de instituții școlare”, a explicat liberalul.
El a exemplificat cazul unor inspectorate şcolare din ţară, unde schimbarea sau menţinerea în funcţie a unor şefi s-au făcut strict pe considerente politice. „Nu mai e niciun secret faptul că alegerea conducătorilor de inspectorate județene se produce ocult, în subteranele rețelelor de influență politică ale PSD-ALDE, o permanent negociere tensionată între palierul intereselor personale și de grup de influență, între influența politică de la București și cea a rețelei de interese politice din județe (…) Solicităm MEN să publice transparent pe site-ul ministerului lista nominală cu toți inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți, cu perioada mandatelor acestora, procedura prin care au ajuns să ocupe posturile de conducere din ISJ-uri, dar și termenele la care este obligatoriu să fie organizate concursuri pentru aceste posturi, în fiecare județ, ca și metodologiile de concurs pe care MEN le va aplica în aceste concursuri”, a mai declarat Marilen Pirtea.
Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o…
Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni,…
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și…
În acest weekend se pune în joc primul trofeu din rugby-ul românesc intern la nivel…
De luni, 30 martie, intră în vigoare primele restricții de circulație aplicate pentru demararea lucrărilor…
În zona unde viitoarea Centură de Vest a Timișoarei va întâlni drumul național, lângă localitatea…