Administratie

Nicolae Robu a aflat câte proiecte europene a depus primăria

Marţi, primarul Nicolae Robu spunea că nu ştie exact câte proiecte pentru finanţare europeană a depus instituţia pe care o conduce, dar că până vineri va face totalul. Şi şi-a îndeplinit promisiunea, vineri, la partid, unde a făcut public planul pe fonduri europene pe care l-a îndeplinit.

Iar conform datelor cuantificate de „Cătălin”, consilierul aflat veşnic la îndemâna edilului-şef, valoarea totală a proiectelor a ajuns la 480 de milioane de euro! „Avem un total de 65 de proiecte, valoarea totală este 480 de milioane de euro. Trăim într-o ţară în care nu există cultura seppuku, harakiri, nu există nici cea care în Europa medievală a existat, pentru că dacă era aşa, ar fi tare rău de unii. La mobilitate, infrastructură de transport avem proiecte de 167 milioane de euro. Pe sănătate, educaţie şi servicii sociale avem proiecte în valoare de 82 milioane. Pe apă, canal, energie termică, iluminat, 211 milioane euro, pe eficientizare energetică avem proiecte 18 milioane euro. În total avem proiecte de 480 de milioane”, a anunţat Nicolae Robu.

Şeful PNL Timiş nu a scăpat ocazia să se războiască cu „haterii” şi cu jurnaliştii răi, care nu vin niciodată la conferinţele sale de presă. „Tot felul de personaje, care se pretind ziarişti, fără niciun fel de documentare au vorbit mereu prostii despre accesarea de fonduri europene. Sunt cei care nu vin niciodată la conferinţe de presă, care ar mai putea pune o înrebare, să se mai informeze. Există o vorbă românească, minciuna are picioare scurte. Adevărul triumfă şi informaţia va ajunge la cetăţeni. Noi am depus mult peste cât ştim că este finanţabil, în speranţa că se vor face redistribuiri, e drept nu la aceste valori, dar anticipam că vom lua sume în plus. Dar noi oricum le vom face (n.r. proiectele nefinanţate pe bani europeni) pe fonduri proprii, chiar dacă bugetul local este mai mic decât resursele noastre. Proiectele elaborate nu vor fi aruncate ci vor fi puse în operă atunci când vom avea fonduri@, a mai declarat priamrul Timişoarei.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

2 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

5 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

5 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

6 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

6 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

6 ore ago